Potrivit acestuia, în ultimii ani, deşi s-a înregistrat o creştere economică, sărăcia a crescut şi ea cu 3,4%.
"Vorbim despre capitalul românesc. M-am uitat în cifrele ultimilor ani şi în anii când noi am reuşit într-adevăr să obţinem o creştere economică, cea mai mare din Europa sau pe locul doi în Europa, sărăcia a crescut cu 3,4% în ultimii ani, 2013, 2014, în fiecare an a crescut sărăcia. Asta arată un paradox, în fond. De ce dezvoltarea nu produce până la urmă un efect social puternic? Explicaţiile sociologice ale acestei discrepanţe – capitalul românesc are o pondere mult mai mică şi capitalul românesc nu a reuşit să producă efectele, nu este destul de puternic în bugetul general, pentru că acesta este cel care difuzează cel mai mare efect în societate. Capitalul străin este un lucru ok, dar aduce efecte pe orizontală mult mai puţine şi efecte sociale mult mai puţine", a spus Dâncu, la Palatul Parlamentului, cu ocazia unui eveniment pe tema sprijinirii capitalului românesc.
El a adăugat că, potrivit unui studiu din 1991, 80% dintre români considerau că oamenii de afaceri de atunci au făcut avere prin furt, prin nepotism sau corupţie. Refăcând anul acesta sondajul, Dîncu a spus că 90% dintre români au răspuns în acelaşi fel.
"Asta este una dintre marile noastre probleme structurale, de mentalitate, şi pentru asta toţi cei care am condus vreodată România suntem vinovaţi, pentru că nu am reuşit, per total, să facem ceva pentru a încuraja capitalul românesc", a menţionat Vasile Dîncu.
Vicepremierul a susţinut că datele din anul 2012 arată că, din primele 130 de companii româneşti ca şi cifre de afaceri, 95 sunt cu capital străin, 25 aparţin statului şi doar 10 au acţionari majoritari sau integral capitalişti români.
"Capitalismul a învins definitiv în România, a trecut perioada de tranziţie, e o chestiune normală, dar concluzia este – capitalismul românesc a pierdut bătălia în această treabă. Generaţia X, cea formată din cei între 35 – 55 de ani, a pierdut competiţia, ea nu a reuşit să ia poziţii de putere, ăsta este un lucru important, a venit după schimburi destul de haotice şi nu a avut susţinere antreprenorială. Capitaliştii români nu au o reprezentare în zona puterii, ei nu au, de exemplu, un partid politic, a face partide politice nu este ilicit în democraţie, nu este neetic ca ei să fie în politică. Generaţia Z, cea care a trecut de noi, a stat la putere mai mult decât trebuia", a mai afirmat Dîncu.
În opinia acestuia, marea problemă sociologică a românilor este lipsa de solidaritate şi încredere în societate, adică lipsa unui capital social. ''Va trebui să începem să creştem acest capital pentru a putea proteja capitalul autohton'', a concluzionat vicepremierul.
AGERPRES