Aceasta a precizat că Dragnea a făcut doar cerere privind deschiderea unui birou parlamentar în Bucureşti, fără însă a menţiona şi adresa la care va funcţiona acesta, transmite Mediafax.
Dragnea mai are deschise două birouri parlamentare în Alexandria, la sediul PSD din str. Mihăiţă Filipescu nr. 9 şi la Consiliul Judeţean Teleorman, Palatul Administrativ, din str. Dunării nr. 178.
Potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, în scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare.
Deputaţii şi senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi.
În cazul în care spaţiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de către autorităţile administraţiei locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau fizice.