Cum va fi reglementat bacşişul?

Bacșișul  va fi fiscalizat, evidenţiat pe bonul fiscal şi delimitat clar de veniturile încasate din livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.

Vânzarea bunurilor sau a serviciilor nu va putea fi condiţionată de bacşiş care trebuie marcat pe un bon fiscal distinct.

Bacşişul va fi impozitat pe profit cu 16% sau 3% pe venit în cazul microîntreprinderilor dacă firma nu îl distribuie angajaţilor sau cu 16% pe venit dacă este împărţit salariaţilor ca venit din alte surse. În cazul în care va fi dat angajaţilor, aceştia nu vor plăti contribuţii sociale şi contribuţii de sănătate pentru bacşiş.

Proiectul lasă la latitudinea companiei să decidă dacă bacşisul înregistrat fiscal şi contabil rămâne la dispoziţia sa sau este distribuit salariaţilor, potrivit unui regulament propriu de ordine interioară.

Guvernul a decis să impoziteze bacşişul după ce, în urma controalelor Antifraudei, reprezentanţii industriei hoteliere şi de restaurante au reclamat că sumele găsite în plus în casele de marcat erau bacşişuri pentru care nu există reglementări fiscale.