Allianz Țiriac, cea mai solidă firmă de asigurare din România și singura care a realizat constant profituri semnificative pe piața locală, are șanșe mari să își crească portofoliul prin preluarea activităților Gothaer din țara noastră.
Acest lucru se va întâmpla dacă negocierile dintre cele două grupuri germane, purtate exclusiv la nivel central, se vor finaliza cu o înțelegere.
Mai multe surse din piața asigurărilor au arătat, pentru Capital, că discuțiile sunt foarte avansate, unele dintre ele afirmând chiar că s-a ajuns deja la o înțelegere.
Pentru Allianz, preluarea unui jucător de talie mică, cum este Gothaer, nu ar fi un fapt menit să surprindă, având în vedere că grupul și firma pe care o deține în România au afirmat în mod repetat că se uită atent la orice oportunitate de dezvoltare care apare pe piața locală.
De partea cealaltă, retragerea Gothaer de pe piața locală ar putea fi ușor motivată de faptul că nu a reușit să se impună în topul după prime brute subscrise și nici nu a obținut profit în cei peste cinci ani de când activează în România .
Ca și Axa România înaintea sa -care a încercat să aducă în România produse care au consacrat-o în Europa dezvoltată și care s-a concentrat foarte mult pe serviciile oferite clienților- Gothaer pare că s-a lovit ca de un zid de abordarea românilor, pentru care prețul este în continuare singurul element care contează la alegerea unei asigurări. Gothaer este unul dintre cei mai buni plătitori din piață și una diyre puținele firme care se concentrează pe serviciile oferite clienților.
Gothaer și-a asumat de la început orientarea către o minoritate a pieței, în condițiile în care nu a fost atrasă de zona RCA, cea care aduce peste 50% din primele brute subscrise în România.
Deși este una dintre cele mai popularizate și mai inovative companii locale de asigurări, Gothaer abia dacă reușește să se încadreze în top 10 al firmelor locale, deși în Germania este o companie importantă, cu una dintre cele mai vechi istorii.
În altă ordine de idei, portofoliul Gothaer, format în cea mai mare parte din asigurări CASCO și asigurări property s-ar potrivi de minune cu noua strategie Allianz Țiriac care, spun sursele Capital, a reușit să ajungă la o formulă care îi permite să facă profit important din asigurările CASCO.
După primele 9 luni din 2017, Allianz Țiriac ocupa locul al doilea în topul după primele brute subscrise, după City Insurance, cu diferența că , spre deosebire de Allianz Țiriac, City Insurance vinde aproape exclusiv RCA.
Gothaer, de partea cealaltă, nu apare în top 10 al firmelor de asigurare, însă ocupă această poziție în topul pe asigurări generale, cu o cotă de piață de 1,45%, imediat sub Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor.