Mircea Ursache va fi noul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, instituția care se ocupă cu supravegherea piețelor de asigurări și de pensii private precum și a Bursei de Valori, au declarat pentru Capital surse apropiate discuțiilor. Procedura de numire, care presupune audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului și, ulterior, votarea în plen ar urma să înceapă peste proximativ două săptămâni. Mircea Ursache a confirmat, pentru Capital, că este pregătit să accepte şi să facă faţă acestei funcţii. “Având în vedere ce am realizat în 10 luni pe piaţa capital cred că pot să întreprind măsurile necesare cu aceeaşi performanţă şi în piaţa asigurărilor, unde sunt mai multe probleme. Pe piaţa fondurilor private de pensii nu sunt atâtea probleme. Cred că nu e benefic pentru nimeni ca lipsa unor oameni în Consiliul ASF (preşedinte şi un membru) să dureze foarte mult. Problema completării Consiliului trebuie să se facă cu celeritate”, ne-a declarat Ursache.
“Conducerea ASF trebuie să respecte structura Parlamentului”
“ După părerea mea, ASF a pornit greșit de la început. Instituția nu a pornit de la firul ierbii ci a trebuit să includă trei alte structuri de supraveghere, fiecare cu bunele și relele ei. În mod normal, strcutura consilului ASF ar trebui să respecte structura Parlamentului pentru că parlamentul este organul legislativ în România”, a spus și Daniel Dăianu, prim vicepreședinte al ASF, în prezent președinte interimar al instituției. Cu alte cuvinte, conducerea ASF ar trebui să se bazeze pe algoritmul politic din Parlament. O astfel de posibilitate îl recomandă cu atât mai mult pe Mircea Ursache, aporpiat al PSD și susținut de respectivul pertid care are și cel mai mare număr de parlamentari. Pe de altă parte, Dăianu, în trecut consilier al premierului Victor Ponta, a lăsat de înțeles că nu ar dori să preia conducerea Autorității.
Fostul președinte și-a dat demisia din arestul DNA
Dan Radu Rușanu, reținut pentru 30 de zile într-un dosar în care este implicat și patronul Carpatica Asig, Ilie Carabulea, și-a dat demisia din funcția de președinte al ASF. Rușanu este acuzat că a participat la constituirea și funcționarea unui grup infracțional care avea ca scop protejarea intereselor Carpatica Asig. Rușanu ar fi contribuit la promovarea unei ordonanțe de urgență care a dus la demiterea fostului președinte CSA și vicepreședinte ASF, Daniel Tudor. În locul lui Tudor, grupul infracțional din care ar fi făcut parte și Rușanu a încercat să numească o persoană favorabilă lui Ilie Carabulea și anume fostul șef al Carpatica Asig, Marian Mîrzac, și el reținut de procurori.