Acesta este operat de către o companie înregistrată în Torino, dar suportul tehnic, activitățile specifice de call-center și marketing vor fi coordonate de la sediul central din România. În Italia se vor desfășura operațiunile logistice, administrativ-financiare și legale.
“Este o provocare să intrăm pe piața din Italia, mai ales pentru că este de 15 ori mai mare decât cea din România: ultimele estimări ale pieței online de fashion indică o valoare de 2,5 de miliarde de euro pe 2017. Pentru magazinul PiuStyle, estimăm o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro pentru anul viitor”, a declarat Alin Stanciu, fondator și CEO FashionUP.
În prezent, pe site-ul PiuStyle sunt disponibile 10.000 de produse urmând ca, până la sfârșitul anului, să fie adăugate și restul de 60.000 de produse deja prezente în oferta FashionUP.
Extinderea pe piața din Italia va facilita, de asemenea, accesul către noi furnizori și diversificarea portofoliului de branduri. “Deschiderea operațiunilor într-o piață occidentală foarte mare ne va da mai multă putere de negociere în fața furnizorilor”, a completat Alin Stanciu.
Platforma FashionUP activează de opt ani pe piața din România. La doi ani de la debut, a deschis o reprezentanță în Bulgaria, urmată în 2016 de preluarea operațiunilor Click4Fashion din România, Bulgaria și Ungaria. În acest moment, compania activează pe patru piețe internaționale, Italia fiind cea mai recent adăugată pe listă.