Conform unor surse din sectorul bancar la care face referire publicaţia financiară, printre băncile care au în vedere o asemenea opţiune se numără Citigroup Inc, Morgan Stanley şi Bank of America Corp. Însă Financial Times menţionează că aceste planuri sunt în prezent doar într-o etapă preliminară.
Premierul britanic David Cameron a promis că, dacă va câştiga alegerile legislative de anul viitor, va organiza până în anul 2017 un referendum privind rămânerea ţării sale în Uniunea Europeană, el dorind ca în acest interval de timp să se renegocieze condiţiile apartenenţei Marii Britanii la blocul comunitar.
O posibilă ieşire a Marii Britanii din UE îngrijorează City-ul londonez, puternicul district financiar care susţine a zecea parte din economia britanică, întrucât băncile şi societăţile financiare înregistrate aici şi-ar putea vedea diminuat accesul pe piaţa financiară comunitară.
Sursa: Agerpres