Când aud de controale de la Fisc, oamenii de afaceri fie simt un fior rece de spaimă, fie se enervează, după cum spune Dragoş Anastasiu, CEO Eurolines. „Dacă vorbim de inspecţii fiscale, îmi vin în cap ultimii zece ani, cu toţi nervii, cu toate procesele şi simt nevoia să iau un Emetiral“.

Reacţia sa nu este o excepţie –  în acelaşi fel privesc relaţia cu „portăreii“cei mai mulţi antreprenori. Deşi Fiscul nu poate fi agreabil nici dacă ar vrea – oricum prin fişa postului are îndatoriri detestabile – totuşi reputaţia  pe care şi-a clădit-o în cei zece ani de existenţă este foarte controversată. Şi, evident, nu contestă nimeni rolul său de a colecta şi iar de a colecta, ci modul în care o face.

Curtea de Conturi vede deficienţe

Întrebarea legitimă care îi macină pe oamenii de afaceri este cum alege Fiscul companiile pe care le controlează.

Când primesc câte un control pe an, în vreme ce alţii nu sunt deranjaţi câte un deceniu, se uită în lege, vorbesc cu avocaţii sau contabilii şi, până la urmă, se resemnează că aşa se învârte roata în România. Chestionaţi, funcţionarii arată spre lege şi, ce e drept, legea nu e strâmbă, dar nu e nici clară, deschizând larg calea interpretărilor şi abuzurilor. Iar atunci când însăşi Curtea de Conturi, care nu excelează prin severitate, admite, în cel mai recent raport, că nu există reguli unice de control pentru toţi contribuabilii şi că există deficienţe în selecţia acestora în programele de control este cât se poate de clar că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală mai are multe de reformat. În Codul de procedură fiscală se arată că inspecţiile fiscale se fac în baza analizei de risc. Detaliile privind criteriile pe baza cărora se analizează riscul lipsesc. Tot Curtea de Conturi constată că „nu a fost elaborată şi aprobată o procedură privind modul de stabilire a eşantionului în cadrul inspecţiilor“.

Descifrând limba de lemn a Curţii, concluzia este: controalele se fac aleatoriu, după cum cred de cuviinţă funcţionarii sau şefii lor.

Recomandările Curţii de Conturi sunt blânde având în vedere efectele comportamentului ANAF asupra mediului de afaceri. O administraţie modernă înseamnă, în primul rând, transparenţă. „Selectarea contribuabililor este atributul exclusiv al autorităţilor fiscale, legea interzicând în mod expres contribuabilului să conteste procedura de selectare. Deşi legea menţionează că ar trebui efectuată o analiză de risc preliminară, nu există criterii clare şi transparente“, explică Sorin Istrate, managing partner Contexpert Consulting.

Nu există criterii clare

În opinia specialiştilor, lista contribuabililor, cu date despre ultimele controale ar trebui să fie publică. „Credem că modul în care se face analiza de risc ar trebui să fie public. Astfel, contribuabilii ar trebui să cunoască criteriile în baza cărora au fost evaluaţi cu risc mediu sau ridicat, pentru a putea face demersuri de reducere a acestuia“, spune Ruxandra Jianu, partener Biriş Goran Consulting. În acest mod, nu ar mai fi posibil ca unele companii să nu fie controlate cel puţin cinci ani, intrând în perioada de prescripţie, în timp ce altele sunt vizitate des de Fisc.

„Analiza de risc nu este un proces transparent. Contribuabilii nu pot cunoaşte cu exactitate ce nu trebuie să facă pentru a evita o inspecţie. Selecţia pentru control este un proces complet imprevizibil“, explică Ruxandra Jianu. „Atâta timp cât nu există o metodologie de selecţie a contribuabililor, orice companie ar trebui să se aștepte să fie verificată, ceea ce înseamnă că trebuie să facă eforturi să diminueze riscul, dar şi să-şi cunoască foarte bine drepturile şi obligaţiile ca să facă faţă eventualelor abuzuri“, arată Sorin Istrate, atingând o problemă foarte spinoasă: teama de autorităţi.

În vreme ce consultanţii spun că în timpul controalelor atitudinea este importantă, cei mai mulţi antreprenori se lasă timoraţi de Fisc, crezând, nu fără temei, că legea este în mâna funcţionarilor care o pot modela după cum doresc. „Nu găseşti neapărat ceva rău în lege, dar la punerea în practică lucrurile se complică. Nu trebuie să existe o relaţie bună cu Fiscul pentru că duce la degradarea relaţiei în sine până la insuportabil. Contribuabilii trebuie să-şi exercite drepturile. Orice amiciţie cu organele de control este nelalocul ei“, crede Dragoş Doroş, director KPMG.

Aşadar, atitudinea contează şi, în timp, poate schimba mentalitatea. „Am simţit în litigiile pe care le-am soluţionat că nu avem o atitudine proactivă, de a ne cere drepturile. Avem această tară, ca popor, de a nu reacţiona la autoritate pe motiv că aceasta are frâiele“, declară judecătoarea Diana Bulancea, de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia Administrativ-fiscal.

Fiscul pune presiune

În practică, exercitarea drepturilor înseamnă cunoaşterea etapelor controlului (vezi caseta de sus) şi folosirea tuturor pârghiilor legale pentru prevenirea abuzurilor – de la citirea cu atenţie a avizului de inspecţie până la contestarea lui în instanţă. Procesele sunt costisitoare şi de durată – după cum spune judecătoarea Diana Bulancea, pot dura până la zece ani – şi, prin urmare, sunt de evitat. Totuşi, datele ANAF arată că, anual, se depun între 25.000 şi 30.000 de contestaţii la adresa inspecţiilor fiscale. Jumătate sunt anulate de direcţia de contestaţii a ANAF, dar dintre cele care ajung în instanţe, circa o treime reuşesc să anuleze deciziile de impunere suplimentară care pot fi de ordinul milioanelor de euro. Sumele contestate de firme aproape egalează sumele atrase în plus la buget prin controale, ceea ce dovedeşte, pe de o parte, că firmele se simt nedreptăţite. Pe de altă parte, înseamnă că profesionalismul inspectorilor este pus la îndoială, mai ales când instanţele dau câştig unui număr semnificativ de contribuabili.

„Niciodată Curtea de Conturi nu a sancţionat vreun inspector care a făcut o greşeală, o acţiune absurdă prin care a stabilit sume în plus de plată pentru buget, în schimb dacă a fost în favoarea contribuabilului, da“, arată Dragoş Doroş.

Cât priveşte atitudinea abuzivă, exemplele sunt nenumărate. „Un exemplu concret, cu unul dintre clienţii mei: a rectificat TVA de plată la bugetul de stat, şi clientul său a rectificat în oglindă TVA-ul deductibil. A adus în probaţiune decontul de TVA depus şi de clientul său, cu ştampila de depunere la Administraţia Financiară, însă Fiscul nu i-a luat în calcul diminuarea TVA de plată, pe motiv că decontul clientului său nu apărea în baza de date a ANAF. Inspectorii fiscali nu au avut minima curiozitate de a cerceta adevărul, respectiv dacă decontul clientului ar fi falsificat sau dacă este o problemă internă a Administraţiei, ci s-au mulţumit cu emiterea unei decizii de impunere pentru clientul în cauză!“, arată avocatul Luisiana Dobrinescu.

Oricum, dacă firmele nu pot preveni controalele, neştiind dacă sunt sau nu în vizorul ANAF (vezi caseta din pagina alăturată)  pot măcar să fie foarte vigilente când sunt agresate de Fisc. Cu atât mai mult cu cât slaba colectare de anul trecut îi împinge pe şefii Finanţelor să anunţe pe diverse tonuri că urmează o perioadă grea, cu multe controale.

„În provincie, ne asteptăm să crească numărul de inspecţii fiscale, însă nu şi în Bucureşti, cel puţin, nu în următorul an. Pentru control pot fi vizate preponderent companiile care activează în industrii cu risc mare de evaziune fiscală, cum sunt cele din agricultură sau industria alimentară“, spune Sorin Istrate. Este greu de anticipat pe cine vizează Fiscul, până anul acesta domeniul de activitate a fost decisiv. „În mod regulat, până acum, ANAF, prin fostele direcţii judeţene (reorganizate sub autoritatea direcţiilor regionale), au iniţiat programe de depistare a fraudelor fiscale care aveau drept criteriu general de selecţie domeniul de activitate (agricultură, practicieni în insolvenţă, mass-media etc.)“, spune şi avocatul Luisiana Dobrinescu.

Slaba colectare sporeşte controalele

Datele ANAF pe 2013 arată că 94% dintre contribuabili declară benevol taxele şi impozitele, iar din valoarea declarată se plătesc 83%. Anul trecut, veniturile au fost, potrivit execuţiei bugetare, cu aproape zece miliarde lei sub valoarea estimată la proiecţia bugetului. Reorganizarea ANAF a fost invocată ca motiv pentru scăderea colectării, iar pentru a contrabalansa pierderile, au fost anunţate noi controale în 2014. Câte dintre aceste ameninţări se vor materializa rămâne de văzut, mai ales că, prin mesajele publice, Fiscul vrea şi reuşeşte să creeze o presiune enormă. Un exemplu este acţiunea din toamnă, când 600.000 de firme au fost avertizate că vor primi controale. În scurt timp, de frică, multe au plătit din datorii, încasările crescând cu 9% într-o lună. Oficialii ANAF au recunoscut că a fost o manevră de intimidare care a dat roade şi o vor repeta. Însă, procedurile pentru controale rămân arbitrare, atâta timp cât ANAF nu intenţionează să facă reguli unice, stricte, previzibile, scrise negru pe alb, aşa cum este normal şi cum recomandă până şi Curtea de Conturi.

Trebuie îmbunătățit procesul de eșantionare în sensul stabilirii unor reguli unice pentru toți contribuabilii.
recomandare a Curții de Conturi pentru inspecția fiscală

          Ce firme ar trebui să se aştepte la vizita Fiscului? Câteva indicii…

  • Nu au depus toate declaraţiile fiscale, în ultimele 12 luni
  • Au înregistrat pierderi într-o perioadă mai mare de trei ani
  • Au depus frecvent declaraţii recti­fi­cative
  • Nu au solicitat rambursarea TVA, deşi aveau dreptul
  • Au renunţat la rambursarea TVA după ce au depus cererea
  • Au tranzacţii cu societăţi inactive
  • Au declarat achiziţii de la societăţi al căror cod de identificare e invalid
  • Au tranzacţii cu persoane afiliate
  • Activează în domeniul farma unde se datorează taxa clawback
  • Activează în domenii cu risc mare de evaziune, cum ar fi: produse accizabile, comerţ cu legume, fructe, carne, lemn, agricultură, exporturi

Cum decurge controlul?

  • Este comunicat avizul de inspecţie
  • După 15/30 zile începe controlul
  • Sunt solicitate explicaţii scrise
  • Este prezentat proiectul de raport
  • Are loc discuţia finală între societate şi inspectori
  • Firma prezintă punctul de vedere asupra raportului
  • Este redactat raportul de inspecţie şi, ulterior, decizia de impunere
  • Începe executarea silită sau contestaţia la executare
  • Sunt contestate raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere
  • Este atacat răspunsul în instanţe de judecată

1 mil lei este, în medie, suma pe care un inspector decide, în urma unui control, că ar trebui să o plătească  în plus o firmă la buget

30 mii de contestaţii sunt făcute, în medie, pe an de către firme faţă de controalele Fiscului, iar sumele contestate sunt de circa 2 miliarde euro anual

9,27  mld. lei a fost suma pe care inspectorii fiscali au stabilit-o în plus de plătit la stat, în urma celor 82 mii de controale făcute anul trecut