Prin această nouă suplimentare, a doua din acest an, valoarea finanţărilor acordate prin acest program va ajunge aproape de nivelul de anul trecut, adică circa 1,2 mld. euro împărţite la 30.000 de credite. Dacă ne bazăm pe ritmul zilnic în care Fondul Naţional de Garantare a aprobat dosare după intrarea în vigoare a legii dării în plată, când băncile au întins la maxim garanţiile de stat, atunci noile fonduri s-ar epuiza în circa o lună.
Fondurile limitate dau puţine şanse românilor care se decid acum să contracteze un împrumut Prima Casă, deoarece se acordă prioritate dosarelor aflate la bănci în diferite stadii de aprobare.
Guvernul a mai decis ca plafonul de garanţii alocat românilor stabiliţi în străinătate să poată fi accesat de orice solicitant eligibil, în cazul în care fondurile rămân neutilizate. În plus, de acum, statul va putea emite promisiuni de garantare şi persoanelor care au achiziţionat deja o locuinţă prin intermediul Prima Casă şi vor să o vândă, cu condiţia ca noua proprietate cumpărată să fie mai mare şi mai scumpă.
Locuinţe accesibile
În ciuda avertismentelor înaintate de instituţiile de credit cu privire la scăderea abruptă a preţurilor după intrarea în vigoare a legii dării în plată, vânzătorii de locuinţe au rămas fermi pe poziţie. Blocajul apărut după majorarea avansului necesar accesării unui credit ipotecar clasic şi fondurile reduse din cadrul programului Prima Casă nu au durat suficient de mult timp pentru a determina proprietarii să-şi ieftinească marfa. Ba dimpotrivă, bancherii au revenit asupra deciziilor de creştere a avansului, iar guvernul a suplimentat fondurile Prima Casă.
Cu alte cuvinte, stabilizarea preţurilor la locuinţe şi a dobânzii ROBOR cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care se calculează ratele la creditele Prima Casă, sub pragul de 1% se traduce prin cel mai bun grad de accesibilitate al locuinţelor din ultimii 15 ani.
Reşedinţele de judeţ care au astăzi cele mai accesibile locuinţe sunt Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin, Reşiţa, Târgovişte şi Arad, unde un apartament cu două camere poate fi achitat dintr-un salariu mediu în aproximativ cinci ani, potrivit unei analize realizate semestrial de revista Capital. La polul opus, rezidenţii din Cluj-Napoca, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Braşov şi Oradea au nevoie de 8-9 ani ca să intre în posesia unui apartament cu două camere plătit dintr-un salariu mediu.
193 de mii de români au cumpărat până acum locuinţe prin programul de garanţii de stat Prima Casă, pe care au plătit peste şapte miliarde de euro