African Minerals, care deţine 75% din exploataţia minieră Tonkolili din Sierra Leone, a fost lovită de costuri de producţie în creştere, cauzate de focarul de Ebola izbucnit în Africa de Vest, şi de scăderea preţurilor la minereul de fier în ultimul an.
Compania a fost forţată să îşi închidă operaţiunile din Sierra Leone la sfârşitul lunii noiembrie din lipsă de capital de lucru, după ce a eşuat în negocierile sale cu Shandong privind eliberarea de fonduri alocate anterior pentru următoarea fază de dezvoltare a minei Tonkolili.
Eliberarea celor 12,96 mil. dolari, o sumă mică din fondurile încă blocate într-un cont bancar restricţionat din Hong Kong, va permite companiei să facă nişte plăţi urgente, dar situaţia sa rămâne critică.
Compania lui Timiş a fost suspendată de la tranzacţionare pe Bursa de la Londra deoarece contul său a scăzut mult sub borna de 50 mil. dolari, situaţie care a forţat producătorul să pretindă 102 mil. dolari de pe urma proiectului din Tonkolili. Ambele companii au ajuns la un acord de activare a rezervei financiare disponibilă pe proiectul din Tonkolili, pentru ca African Minerals să îşi restabilească încrederea pe Bursa de la Londra, dar după ce African Minerals a semnat, Shandong Iron and Steel a refuzat să mai semneze documentul.
„Negocierile continuă între African Minerals şi Shandong cu privire la o soluţie de finanţare. Aceste discuţii rămân prioritatea companiei, iar consiliul director continuă să facă toate eforturile pentru a le avansa, însă nu există nicio certitudine cu privire la alocările viitoare de fonduri“, se arată într-un comunicat al African Minerals.
Acţiunile African Minerals, care nu a reuşit să facă o rambursare ce avea termen de plată la sfârşitul lunii noiembrie – pentru un credit de 250 mil. dolari, şi-au pierdut 95% din valoare anul trecut până când au fost suspendate de la tranzacţionarea pe Bursa de la Londra în noiembrie.
Compania a anunţat că producţia în Sierra Leone va rămâne oprită, iar acţiunile sale vor rămâne suspendate „atâta timp cât persistă o incertitudine fundamentală în situaţia financiară a companiei“.
O anchetă independentă lansată în noiembrie pentru clarificarea situaţiei din Sierra Leone arată că Shandong Iron and Steel vrea să cumpere participaţia African Minerals din cadrul proiectului Tonkolili, iar anchetatorii cred că prin refuzul semnării documentului de eliberare a fondurilor de 102 mil. dolari, African Minerals va fi forţată să le vândă participaţia.
Tocmai pe baza scenariului realizat de acest raport, Frank Timiş este dispus să-şi vândă participaţia oricărei alte companii în afară de Shandong, pentru a restabili încrederea African Minerals pe Bursa de la Londra şi la rândul său va forţa situaţia pentru a elimina compania chineză din parteneriat.
Frank Timiş ocupă poziţia 12 în Top 300 Capital cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 340-360 mil. euro.