Declaraţiile vin la o săptămână după ce BNP Paribas a fost amendată cu aproape nouă miliarde de dolari pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, decizie care a provocat în Franţa o dezbatere intensă privind drepturile SUA de a-şi extinde reglementările dincolo de frontierele sale.
“Aceasta nu este o luptă împotriva imperialismului dolarului. Ne vindem avioanele în dolari. Este asta într-adevăr necesar? Nu cred că este”, a declarat Sapin într-un interviu acordat Bloomberg.
Oficialul francez a explicat că miniştrii de Finanţe din zona euro discută, luni, la Bruxelles metode de a extinde utilizarea euro. Michel Sapin a obţinut sprijinul şefului companiei petroliere franceze Total, Christophe de Margerie, care a afirmat, sâmbătă, că nu vede nici un motiv pentru ca achiziţiile de ţiţei să se realizeze în dolari şi a cerut extinderea folosirii monedei euro în tranzacţiile din afara SUA.
“Nimeni nu împiedică pe nimeni să plătească în euro pentru petrol. Preţul barilului de ţiţei este fixat în dolari. O rafinărie poate ţine cont de acest preţ şi folosind rata de schimb euro-dolar într-o anumită zi, poate face plăţi în euro”, a declarat Christophe de Margerie la conferinţa pe teme economice care s-a desfăşurat la Aix-en-Provence.
Şi premierul francez Manuel Valls a afirmat, zilele trecute, că doreşte ca Banca Central Europeană să achiziţioneze active pentru a sprijini economiile din zona euro şi pentru a deprecia euro.
“Euro este supraevaluat, afectând creşterea economiei şi evoluţia industriei', a declarat Manuel Valls, care a salutat reducerea ratei dobânzii în iunie de către BCE, apreciind că decizia reprezintă “un semnal puternic”.
“Dar îmi doresc ca BCE să meargă mai departe, în special în ceea ce priveşte achiziţia de active de pe piaţă. Politica monetară nu are legătură doar cu ratele dobânzilor”, a explicat premierul francez.
Sursa: Agerpres