NEPI a intrat în 2013 în proiectul Mega Mall prin achiziţia a 70% din participaţia deţinută de Real4You. Austriecii cumpăraseră terenul fostei fabrici Electroaparataj din Pantelimon de la grupul NCH pentru circa 60 mil. euro, însă nu au mai demarat construcţia din cauza crizei. În vara anului trecut, NEPI şi-a anunţat intenţia de a prelua şi restul de 30% din acţiuni, însă Erste Bank, care a finanţat compania Real4You în momentul achiziţiei terenului, a respins oferta investitorului.

Acum, sud-africanii consideră că pot obţine venituri superioare din dezvoltarea unor proiecte imobiliare noi, decât din achiziţia acestui pachet de acţiuni.

„Sunt liberi să îşi vândă participaţia oricui vrea să cumpere. Noi am finanţat singuri întreaga dezvoltare, deci ei deţin 30% doar din partea de equity. Cota lor din venituri va fi aproape de 10%, pentru că noi am venit cu tot capitalul sub forma unui împrumut de tip mezanin (credit acordat de un fond de investiţii unei companii, cu posibilitatea convertirii datoriei în acţiuni, în cazul în care împrumutul nu este restituit integral şi la scadenţă n.red.)“, a declarat pentru Capital Martin Slabbert, fondatorul şi CEO-ul NEPI.

În raportul financiar aferent anului trecut, NEPI estima veniturile nete generate de închirierea Mega Mall la 17,1 mil. euro pe an, însă acum investitorii aşteaptă venituri aproape de 18 mil. euro. Dezvoltarea centrului comercial a necesitat 165 mil. euro şi în ziua deschiderii era închiriat în proporţie de 98%.  

Deschidere ratată

Centrul comercial a fost deschis publicului într-o atmosferă de şantier, cu muncitori care lucrau la amenajarea spaţiilor exterioare şi interioare. Proprietarii Mega Mall recunosc că proiectul nu este complet finalizat şi spun că până să ajungă perfect funcţional vor mai trece câteva luni. Spre exemplu, retailerul german Peek & Cloppenburg îşi va deschide magazinul abia peste 3-4 luni.

Totuşi, reprezentanţii NEPI sunt mândri că au reuşit să ridice proiectul în 15 luni şi fac comparaţie cu Promenada, un mall mult mai mic cumpărat anul trecut de sud-africani de la Raiffeisen evolution, a cărui construcţie a durat doi ani.

Spre deosebire de modelul de afaceri abordat de majoritatea dezvoltatorilor de centre comerciale, NEPI nu angajează un antreprenor general care să gestioneze construcţia proiectelor sale, ci îşi asumă această calitate şi subcontractează lucrările altor companii.

„Unele lucruri nu merg bine în procesul de construcţii şi uneori nu poţi să închei lucrările la timp. S-a întâmplat la fel şi cu proiectele noastre din Ploieşti sau Galaţi. Unele arată mai bine decât altele în momentul deschiderii“, spune Martin Slabbert.

Mega Mall este cel mai mare centru comercial din România după suprafaţa construită de 230.000 mp şi ocupă locul trei în ierarhia mallurilor după suprafaţa închiriabilă de 72.000 mp, fiind depăşit de centrele comerciale Sun Plaza şi AFI Palace Cotroceni, ambele din Bucureşti.

NEPI deţine în portofoliul său zece centre comerciale funcţionale care totalizează o suprafaţă de 333.638 mp. Valoarea totală a acestor proprietăţi depăşeşte 544 mil. euro, iar chirii anuale generate de acestea sunt de circa 50 mil. euro. Compania deţine mallurile Promenada, City Park Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Deva Shopping Centre, Vulcan Value Centre din Bucureşti, Shopping City Galaţi, Retail Park Piteşti, Shopping City Târgu Jiu şi Severin Shopping Center.

Veniturile din chirii obţinute de NEPI în primul trimestru al acestui an au urcat cu mai bine de 50% până la 22,3 mil. euro, iar valoarea portofoliului său de active a ajuns la 1,5 mld. euro.