LaDoiPași, programul de franciză dezvoltat de către METRO Cash&Carry România, a devenit cea mai mare rețea de magazine de proximitate din țară, fiind reprezentată în fiecare județ din România. La doi ani de la lansarea pe piață, peste 700 de comercianți au adoptat modelul de business LaDoiPași.  

Județelor cu cel mai mare număr de magazine LaDoiPași sunt Constanța (47 de magazine operaționale), Brașov (42), București și Iași (câte 37 de magazine). Recent, Sălaj a devenit cel de-al 41-lea județ în care este reprezentată rețeaua LaDoiPași, cu primul magazin deschis în decembrie 2013.

„Încă de la lansarea sa, programul LaDoiPași și-a propuns să îi susțină pe micii comercianți în dezvoltarea propriilor afaceri. Experții  noştri  oferă consultanță proprietarilor dornici să fie parteneri în rețea, păstrându-le independeța administrativă și financiară, iar aprecierile pozitive din partea clienților magazinelor LaDoiPași reprezintă o confirmare a rezultatelor acestor eforturi. Ne propunem să dezvoltăm în continuare întregul program și să facem tot ceea ce este necesar pentru a răspunde eficient nevoilor de afaceri ale clienților noștri”, a declarat Gilles Roudy, directorul general al Metro Cash&Carry România.

Metro România îi sprijină pe proprietarii magazinelor LaDoiPaşi cu cursuri de instruire, consultanţă pe toată perioada desfăşurării parteneriatului şi asistenţă în programele de marketing. În plus, retailerul publică în mod regulat broşuri publicitare şi promovează selectiv produsele proaspete şi ultra proaspete, precum şi produsele marcă proprie, care aduc un plus în diferenţierea acestor magazine în piaţă şi în preferinţele consumatorilor finali.

Divizie de vânzări a Metro Group, Metro Cash & Carry este reprezentată în 29 ţări cu peste 750 de magazine cash & carry. Cu peste 120.000 de angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde de euro în anul financiar 2012/2013 (pro forma).

Metro Cash & Carry  a intrat în România în 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe. Vânzările Metro Cash & Carry au ajuns în 2012 la 1,018 mld. euro, în scădere cu 4% comparativ cu nivelul de 1,171 mld. euro din 2011, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor.