Reformarea sistemului de pensii într-un mod prin care rolul părții private să fie diminuat s-a dovedit unul dintre obiectivele guvernării PSD. După ce, inițial, fostul ministru al finanțelor, Ionuț Mișa a declarat că pilonul II va fi desființat și a fost contrazis din partid, a urmat o primă mișcare concretă. 

Procentul de contribușie care merge spre pilonul de pensie privată a fost diminuat de la 5,1% la doar 3,75%.
 În acel context, s-a luat în calcul inclusiv scăderea procentului până la doar 1% sau înghețarea contribuției la un nivel fix, care să nu depindă de nivelul salarial. 

Ulterior acestei decizii, în conturile românilor s-a putut observa o scădere a nivelului contribuției, chiar și în aczul ăpersoanelor cărora le-a crescut salariul. Guvernul dăduse asigurări că în termeni reali contribuția nu se va diminua ca urmare a scăderii procentuale. 

Referitor la decizia Guvernului, o poziția clară a avut și Comisia Europeană care consideră că viitorul financiar al românilor este afectat. 

„Această recentă reducere a contribuţiei virate Pilonului II a fost cauzată de probleme fiscale pe termen scurt şi nicidecum de performanţa financiară a fondurilor de pensii private. Situaţia financiară şi modul de funcţionare a fondurilor de pensii nu au ridicat probleme sau semne de îngrijorare. Potrivit datelor OECD, fondurile de pensii private din România s-au situat printre cele mai performante fonduri de pensii din noile state membre UE în anul 2016, împreună cu fondurile similare din Polonia şi Croaţia. Randamentul net real al Pilonului II din România a fost de circa 5% în 2016, mai ridicat decât media randamentelor din sistemele similare ale statelor membre din Europa Centrală şi de Est, care a fost de 3,4%. Această modificare adusă Pilonului II este de natură să afecteze sustenabilitatea sistemului de pensii în general, dar şi piaţa de capital a României, (…) întrucât fondurile de pensii deţin participaţii crescute în câteva dintre cele mai mari companii listate pe Bursa de Valori de la Bucureşti”, notează specialiştii CE în ultimul raport de ţară asupra României.  

 

Totodată, ministrul Eugen Teodorovici a anunţat că va fi introdus un mecanism care să îi stimuleze pe contribuabili să îşi mute contribuţia vărsată la Pilonul II, privat, către Pilonul I, de stat.

„De asemenea, putem să găsim şi un mecanism de a stimula trecerea opţională de la Pilonul II la Pilonul I. Va fi un stimul pentru a muta contribuţia deja stabilită pentru Pilonul II la Pilonul I”, a declarat Teodorovici în Parlament.

El a precizat că analizează oferirea unui randament minim la Pilonul I, dar şi informarea clienţilor într-un mod similar celui în care sunt informaţi actualii contributori la Pilonul II.

Întrebat de ce este nevoie de o astfel de schimbare, Teodorovici a spus că „este o schimbare normală”.