"Dezavuăm modul în care Guvernul pe care îl conduceţi acţionează, fără nicio consultare cu partenerii sociali şi fără să urmeze paşii normali pentru elaborarea unui act normativ. Astfel, prin completarea pe ascuns, cu câteva articole, a Ordonanţei de Urgenţă 82/ 2017 (potrivit căreia contribuţia la fondul de pensii scade la 3,75%, n.r.) pentru modificarea şi completarea unor acte normative (care de altfel a primit aviz negativ în Comitetul Economic şi Social), Guvernul încearcă hoţeşte să găsească soluţii pentru a reglementa transferul de taxe, prin obligarea tuturor angajatorilor, în interval de o lună (20 noiembrie-20 decembrie) să iniţieze negocieri colective pentru punerea în aplicare a prevederilor Codului Fiscal. Fără însă a prevedea şi sancţiuni pentru neconformare", conform sursei citate.
De asemenea, în document se mai spune că sindicatele sunt rezervate cu privire la companiile care au anunţat public că vor creşte salariile brute ale angajaţilor.
"Cât despre companiile care au anunţat public că vor creşte brutul angajaţilor, permiteţi-ne să fim mai rezervaţi. În primul rând, 10 companii multinaţionale, din câteva mii, nu înseamnă 'toate companiile'. În al doilea rând, nu credem că este un motiv de exuberanţă faptul că angajatorii anunţă că vor menţine veniturile nete ale angajaţilor, în condiţiile în care salariile din România sunt la un nivel atât de scăzut. Dacă acele companii – care se grăbesc să anunţe stagnări de salarii pentru angajaţii lor sau creşteri derizorii de 1,5% – ar respecta cu adevărat prevederile OUG 79/ 2017, atunci ar fi anunţat creşterea brutului angajaţilor cu 28,5%, nu cu 20%. În acest fel s-ar aplica şi măsura reducerii de impozit pe salarii, care în prezent este în sarcina angajatului şi în consecinţă trebuie să se vadă în creşterea netului său", mai spune preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Acesta mai spune, de asemenea, că în contextul actual, în care Guvernul lasă la latitudinea angajaţilor includerea contribuţiilor în brutul angajaţilor, activitatea de negociere va fi direcţionată către aplicarea corectă şi la timp a acestor măsuri pentru a menţine salariile şi a slăbi puterea de negociere pentru creşterea veniturilor începând de anul viitor.
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, prin modificarea Codului Fiscal, o serie de măsuri privind impozitarea IMM-urilor, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale.
Astfel, de la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.
Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.