„Suntem în grafic cu construcţia Coresi şi ne menţinem promisiunea de a deschide oficial shopping resortul în primul trimestru al anului 2015. Proiectul este construit în proporţie de aproape două treimi“, a declarat Tatian Diaconu, directorul general al Immochan România, divizia imobiliară a grupului francez Auchan.
Cele mai avansate lucrări sunt în spaţiul destinat hipermarketului, unde constructorii execută lucrările de închidere şi cele pentru instalaţii. Stadiul lucrărilor la galerie este asemănător, iar în zona de divertisment şi în cea de food court se lucrează la finalizarea structurii, fiind deja demarate planurile de punere în practică pentru închideri şi instalaţii.
În spaţiul rezervat parcării au loc lucrări de demolare şi compactare a materialelor, în vreme ce în zona de spaţii verzi este pregătit terenul pentru intervenţia peisagiştilor şi se adaptează suprafaţa pentru locurile care vor fi dedicate activităţilor sportive. Coresi Shopping Resort va ocupa aproximativ 25% din suprafaţa totală a terenului de 100 ha deţinut de Immnochan la Braşov.
Pentru construcţia Coresi au fost excavaţi 50.300 mc de pământ, 56.700 mc de pământ au fost compactaţi, 2.800 mc de beton au fost turnaţi în fundaţii; s-au folosit 4.080 mc de beton prefabricat şi 1.850 tone de confecţie metalică.
Odată finalizată construcţia vor fi demarate lucrările de amenajare a spaţiilor, iar galeria va găzdui în cele circa 130 de magazine internaţionale, dar şi locale. 70% din suprafaţa Coresi este deja închiriată de branduri precum: Zara, Massimo Dutti, Berska, Pull &Bear, Stradivarius, Oysho, Mim, Kenvelo, Tom Taylor, Time Out, Lee Cooper, Brioche Doree, Flanco, Decimas, Sabrini, Yves Rocher, Profihair shop, TUI Travel, Come Back Coffee, MOA, Arsis – Vodafone, Inmedio şi Sensiblu.
”Ne dorim să atragem mai mulţi retaileri străini pe piaţa românească, deopotrivă pentru a diversifica oferta dar şi pentru a aduce un nou suflu în comerţul local. Ne aflăm în discuţii avansate cu câteva reţele de retail cu operaţiuni la nivel european şi ne dorim să putem completa experienţa de shoping a braşovenilor şi a locuitorilor din întreaga regiune”, adaugă Tatian Diaconu.
Francezii au cumpărat în aprilie 2012 cele 100 de hectare ale Tractorul de la fondul de investiţii Centtera Capital Parners, contra sumei de circa 25 mil. euro. Foştii proprietari cumpăraseră activele fabricii la licitaţie în 2007 pentru 77 mil. euro.