Producţia de ţiţei a depăşit, în perioada ianuarie-iunie 2014, 1,901 milioane tep, fiind cu 0,8% (15.500 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut.
România s-a menţinut anul trecut pe locul zece în topul producătorilor de petrol din Europa şi Eurasia, cu o producţie de 87.000 barili pe zi, în creştere cu 4% faţă de 2012, ceea ce reprezintă 0,1% din producţia mondială, conform statisticilor realizate de British Petroleum.
Consumul de petrol în România a scăzut în 2013 cu 1,7% faţă de anul anterior, situându-se la 188.000 barili pe zi (0,2% din consumul mondial).
Conform statisticilor BP, rezervele dovedite de petrol ale României se ridică la 600 de milioane de barili, faţă de un miliard de barili la finele anului 1993. AGERPRES