Informaţiile din raportul prezentat de Wealth-X & UBS la finalul lui 2014 arată că la nivel global numărul persoanelor cu averi de cel puţin 30 de milioane de dolari a ajuns 211.275. Astfel se notează că anul trecut au fost adăugate în această listă selectă 12.040 de persoane. Wealth-X este una dintre cele mai importante companii care analizează veniturile celor mai bogaţi oameni de pe planetă şi colectează informaţii prin cele 13 filiale prin care operează pe cinci continente.