În ultimii 25 de ani, am înțeles că unele reflexe dobândite în perioada comunistă nu o să dispară niciodată, deși discursul public încearcă să le mascheze.

Piețele au un singur mod de a comunica: prețurile. Într-o economie de piață, prețurile transmit informații producătorilor despre cererea din partea consumatorilor și, astfel, resursele sunt alocate în așa fel încât să-i satisfacă atât pe consumatori, cât și pe investitori. Într-o piață liberă, prețurile sunt rezultatul tranzacțiilor voluntare și nu al unor decizii arbitrare luate de funcționari publici. Cu cât este mai liberă piața, o prezență cât mai mică a statului în relația consumator-producător, cu atât prețurile reprezintă mai bine comportamentul consumatorilor. În general, competiția pe o piață liberă duce la prețuri mai mici și la o calitate a produselor mai bună.

Nu este vorba doar de teorie. Pentru români, există o realitate care a demonstrat că prețurile determinate arbitrar de funcționarii statului alocă ineficient resursele în economie. De aceea, sunt foarte surprins că economistul Mugur Isărescu spune că și-a schimbat opinia tocmai când a avut șansa să acționeze într-o economie în care o mare parte din prețuri sunt determinate de prețuri. Domnia sa susține aproape în fiecare intervenție publică rolul băncii centrale de a determina direct cursul valutar pe lângă influența indirectă pe care o are fiecare decizie de politică monetară. Cursul valutar reprezintă tot un preț și este modul prin care comunică piața valutară. De fiecare dată când economistul aflat în funcția de guvernator, Mugur Isărescu, vorbește despre beneficiile intervențiilor directe pe piața valutară, îmi aduc aminte de ce spunea Milton Friedman despre rolul politicii monetare: „… politica monetară poate face ca banii să nu fie o sursă majoră de volatilitate în economie.“ Iar intervențiile în piața valutară tocmai asta fac: introduc volatilitatea în alte părți ale economiei.

Iluzia profitabilității și riscurile ei

Cum acționează interevențiile băncii centrale? Intervențiile pentru deprecierea cursului valutar, de exemplu, adică subminarea valorii leului relativ la alte valute, oferă un venit nominal puțin mai mare pentru exportatori, deoarece pentru fiecare euro vândut se încasează mai mulți lei. Altfel, o firmă care exportă și are costuri în lei devine mai profitabilă dacă își menține costurile neschimbate, chair dacă nu vinde mai mult sau chiar dacă nu este mai productivă. Dar, totul este o iluzie. Mai mult, această iluzie nu este inofensivă. Veniturile mai mari din deprecierea artificială a cursului de schimb duc la o cerere mai mare pentru resurse în acest sector, deși, în realitate, nu este nevoie de ele, iar pentru societate ar fi mai eficient să fie folosite în alte sectoare. În același timp, un curs de schimb apreciat oferă produse de import mai ieftine, reduce inflația, crește puterea de cumpărare. Este adevărat că pentru firmele de export înseamnă venituri mai mici. Și, probabil, este adevărat ce spune economistul Isărescu că există un impact asimetric asupra prețurilor din mișcările de curs valutar: o apreciere de curs se transmite mai puțin în prețuri decât o depreciere. Acest efect depinde atât de cum este construit IPC (câte bunuri de import fac parte din IPC), cât și de experiența prin care au trecut cetățenii României, în ultimii 25 de ani: BNR a preferat o depreciere continuă și controlată a cursului de schimb pentru a susține o politică fiscală arbitrară și a crește competitivitatea produselor românești pe piețele externe. Totuși, datele arată cu totul altceva. Prețurile au scăzut în 2005-2006, când leul se aprecia puternic de la o dinamică anuală de 10%, la 5%. Mai mult, au scăzut prețurile produselor alimentare (producție internă, dar și competiție internațională) și nealimentare (importuri). În schimb, prețurile pentru servicii au crescut în special din cauza unei piețe interne necompetitive și suprareglementate.

Eroarea leului puternic care ar putea închide fabrici

Economistul Isărescu ne induce în eroare, totuși, când spune că un leu mai puternic ar putea să închidă o fabrică. Pentru economie și, din punctul de vedere al BNR, unde economistul Isărescu are funcția de guvernator, contează efectul net asupra economiei, și nu efectul asupra unui sector. Atât aprecierea, cât și deprecierea valutei naționale, înseamnă atât efecte pozitive, cât și efecte negative, dar pentru economie contează care dintre ele domină. Ce spune BNR despre rolul cursului de schimb: „Cursul de schimb influenţează preţul relativ al bunurilor interne, faţă de cel al bunurilor tranzacţionate pe pieţele externe. Un exportator va câştiga mai mult dacă preţul obţinut în valută din vânzarea bunurilor sale pe pieţele externe este transformat în lei la un curs de schimb mai ridicat (moneda naţională este mai depreciată). Pe de altă parte, un importator va câştiga mai mult dacă bunurile vândute pe piaţa internă sunt achiziţionate în valută la un cost mai mic exprimat în lei, echivalent al unei monede naţionale mai apreciate. Cursul de schimb transmite astfel (prin intermediul canalului exporturilor nete, sau canalului indirect al cursului de schimb), cu un anumit decalaj în timp, impulsurile iniţiale ale ratei dobânzii de politică monetară asupra activităţii economice (sintetizată prin deviaţia PIB real).“

Cost transferat părții din economie ignorate de politica monetară

Banca centrală trebuie să implementeze politica monetară pentru toată economia. Ce contează este efectul asupra economiei totale și bunăstarea generală. Astfel, efectul cursului de schimb trebuie analizat prin prisma întregii economii și nu numai, prin ce observăm într-un anumit sector. Când economistul Isărescu se arată îngrijorat de efectele aprecierii, implicit spune că implementează politica monetară doar pentru o parte din economie, iar COSTUL este transferat părții din economie ignorată de politica monetară.

Ca să fie foarte clar, economistul Isărescu se referea la deciziile de politică monetară care, prin intervenții directe asupra pieței valutare, într-un mod arbitrar decid până unde se poate aprecia sau deprecia moneda națională. Dar, cursul valutar este deja influențat indirect de deciziile de politică monetară asupra dobânzii-cheie. De exemplu, o dobânda mai mare, care ar trebui să reducă dinamica prețurilor peste o anumită perioadă, duce la o apreciere a cursului de schimb DACĂ dobânzile interne sunt mai mari decât cele din alte țări, pentru că așa sunt atrase capitalurile străine. În acest caz, evoluția ratei de schimb chiar amplifică efectul deciziei de politică monetară și face ca dinamica prețurilor să scadă mai repede.

Intervenții cu efecte colaterale

Din păcate, ce nu spune economistul Isărescu este că intervențiile directe au efecte colaterale, foarte greu de anticipat și pe termen lung în economie. Din poziția de guvernator, nu influențează cursul valutar doar prin puterea minții. Pentru a aprecia rata de schimb (a o aduce la o valoare mai depărtată decât cea pe care o vede piața, dar mai apropiată de viziunea economistului guvernator Isărescu), BNR trebuie să reducă cantitatea de lei din piață (BNR nu decide dobânda, ci cantitatea de bani). Acest lucru duce la o creștere a dobânzilor, în primul rând, în piața interbancară și, mai apoi, prin intermediul băncilor, și în restul economiei. Unele companii își permit noile prețuri (dobânzi), altele nu. Cele care nu-și permit pot să devină mai productive, să găsească alte forme de finanțare mai ieftine, să transfere costul către clienți prin prețuri, dacă cererea este inelastică, sau să-și închidă porțile. Numai că, în acest caz, nu vorbim doar de companiile care acționează pe piața de comerț extern, ci vorbim de toată economia. O apreciere sau depreciere influențează economia prin intermediul sectorului exporturi SAU importuri. O apreciere sau depreciere de pe urma intervenției băncii centrale influențează economia prin canalul ratei de schimb, dar și prin cel al dobânzilor. Efectele fiind mult mai dure.

Cel mai simplu este să ne uităm la efectele aprecierii leului în perioada 2005-2007 versus efectele aprecierii lerului în perioada octombrie 2008. Aprecierea leului din perioada 2005-2007 acționa ca o frână naturală pentru o economie care funcționa la capacitate maximă, reducea prețurile și scădea costul cu datoria externă. În schimb, aprecierea impusă de BNR în numele „stabilității“, în octombrie 2008, de exemplu, a dus la cea mai gravă criză economică de după 1989 și a închis cele mai multe fabrici.

Morfina intervențiilor în piață

Dar, efectele intervențiilor nu se opresc aici. „Stabilitatea“ artificial impusă și susținută public de economistul Isărescu din funcția de guvernator are efecte dramatice pe termen lung: elimină percepția de risc din mintea populației. Deciziile de investiții și economisire din economie nu mai țin cont de riscul valutar real, pentru că există o bancă centrală care întotdeauna va rezolva această problemă.

Revenind la tema acestei opinii, rolul prețurilor este acela de a semnala ce se întâmplă cu anumite produse pe anumite piețe. Intervențiile arbitrare, chiar și în numele „stabilității“, distorsionează această informație, dar, și mai grav, distorsionează alocarea de resurse din economie. Intervențiile statului în piețe, nu doar cea valutară, au efectul morfinei pentru un corp unde toate oasele sunt rupte. Dispare durerea, dar corpul nu se vindecă. În plus, dacă cineva încearcă să ne spună că totul este ok și putem să alergăm, o vom face pentru că nu simțim nicio durere. Dar, asta nu înseamnă că nu ne vom accidenta și mai rău.