În acest context, retailerul de încălțăminte și accesorii Anna Cori & All Shoes deschide un magazin online, în urma unei investiții de câteva zeci de mii de euro. Se estimează că peste 70% dintre încălțămintea comercializată online va fi cea de damă, respectiv accesoriile.
De asemenea, se așteaptă ca 30 % din vânzări să fie către orașe în care Anna Cori & All Shoes nu are prezență offline. Totodată, potrivit datelor companiei, extinderea la nivel național este continuată prin inaugurarea unui magazin la Timișoara, în urma unei investiții de câteva sute de mii de euro.
Decizia a fost luată după ce s-a observat o creștere semnificativă a vânzărilor online pentru brandul Why Denis. ”La începutul verii, am deschis magazinul online Why Denis. Am avut vânzări încă din prima zi, iar rezultatele înregistrate în această vară sunt conform așteptărilor.
Prin urmare, deschiderea magazinului online Anna Cori & All Shoes a fost firească”, spune Ana Cornea,manager și acționar al Why Denis, deținătorul brandului Anna Cori& All Shoes. În online, produsele Anna Cori & All Shoes vor fi comercializate cu aceleași prețuri, iar transportul, indiferent de zonă, va fi gratuit. ”Ne așteptăm ca până la finalul primului an să vindem online 10.000 de perechi de pantofi, iar după primul an de existență să fi înregistrat vânzări de un milion de euro. Estimăm că cele două branduri, All Shoes și Why Denis vor vinde online zeci de mii de perechi de pantofi anual, iar vânzările vor fi de cel puțin 10% din cifra de afaceri a companiei”, mai spune Ana Cornea.
La finalul lunii trecute a fost deschis al 24 lea magazin Anna Cori & All Shoes, în Timișoara, în Iulius Mall. Unitatea comercializează atât încățăminte și accesorii pentru femei, cât și pentru bărbați. Investiția s-a ridicat la câteva sute de mii de euro, inclusiv stocul de marfă.