În companiile mari (cu cifra de afaceri de cel puţin 1 miliard de dolari) au fost detectate cu 44% mai multe incidente de securitate faţă de anul precedent, în timp ce numărul acestora a scăzut în cazul companiilor care au o cifra de afaceri de cel mult 100 milioane de dolari.
„Numărul incidentelor detectate este direct proporţional cu investiţiile companiilor în securitatea cibernetică. Scăderea numărului acestora la nivelul micilor companii sugerează că există tot mai multe breşe de securitate neidentificate. De ce ar fi interesați hackerii doar de companiile mari când scopul lor final este acela de a obţine date?”, a declarat Mircea Bozga, Partener, Servicii de Audit, PwC România.
Numărul incidentelor de securitate detectate a crescut cu 41% faţă de anul precedent în Europa, cu 11% în America de Nord, în timp ce în Asia s-a înregistrat o creştere de 5%. America de Sud este singura regiune care a înregistrat o scădere din acest punct de vedere, de aproximativ 9%, tendinţă care este justificată de reducerea cu 24% a bugetelor alocate securităţii cibernetice în regiune.
„Multe organizaţii se confruntă cu riscuri de securitate informatică, însă puţine companii sunt conştiente că este posibil să fi fost deja victimele unor astfel de incidente în trecut, sau a unor atacuri aflate încă în derulare. Întrebarea la care toate organizaţiile trebuie să răspundă în prezent nu este ce vor face dacă vor fi vizate de un atac cibernetic, ci ce vor face atunci când vor fi atacate”, a precizat Armin Dinar, Senior Manager în cadrul echipei de servicii de securitate informatică, PwC România.
„Deşi multe organizaţii investesc semnificativ în diferite soluţii de securitate informatică, factorul uman, care este de asemenea crucial pentru asigurarea securităţii informatice, este de cele mai multe ori pus pe plan secund. Trebuie subliniat că simpla achiziţie de soluţii de securitate performante nu va da rezultate dacă organizaţia nu dispune de personal specializat capabil să gestioneze securitatea informatică”, a conchis Armin Dinar.