Practic, investiţiile hoteliere de pe litoral, din ultimii 20 de ani, sunt estimate la peste 1 miliard de euro, rezultă de datele tour-operatorilor. Pe de altă parte, riviera românească a Mării Negre este tot mai accesibilă.
Tariful cel mai mic porneşte de la 132 lei de persoană pentru un sejur de 5 nopţi la hotel Prahova din Neptun, în timp ce tariful cel mai mare ajunge la 3.000 lei de persoană pentru un sejur de 5 nopţi la hotel Vega de cinci stele din Mamaia.
În acest an, litoralul românesc are 15 hoteluri în regim all inclusive: Mamaia – Phoenicia Holiday Resort, Best Western Savoy, Modern, Comandor, Amiral, Orfeu, Dorna, Complex Mercur Minerva, Victoria şi Majestic, Neptun – Complex 2D, Venus – Palace şi Mezotermale, Saturn – hotel Saturn, Vama Veche – Hotel Laguna.
”Litoralul românesc este foarte ieftin în prima parte a lunii iunie datorită programului <<Litoralul pentru toţi>>, care se încheie pe 15 iunie. Potrivit vânzărilor, gradul de ocupare al hotelurilor deschise în perioada Rusaliilor, pe 8 şi 9 iunie, se va apropia de 100%”, spune directorul general al Bibi Touring, Adrian Voican. Altfel, Bibi Touring estimează, în acest an, afaceri de 4 mil. euro din turismul intern.