"El va fi însuşit de posibilul nou guvern şi de posibilul nou premier, foarte probabil în ianuarie 2015 şi asta pentru că Fondul Monetar insistă să vină în misiune oficială în ianuarie 2015, pentru că ei au politica să nu negocieze sau să semneze scrisori de intenţie cu guverne interimare. Cum ştim, e posibil să existe un alt guvern şi, ca atare, ei vor să vină la mijlocul lunii ianuarie, deci în jur de 13 ianuarie. Din ultimele discuţii cu ei, urmează să fie definitivat împreună cu ei, în jurul acelei date, bugetul pe 2015', a afirmat Petrescu.
Ministrul a adăugat că un proiect de buget, probabil, va exista şi la începutul lui decembrie, dar definitivarea lui şi aprobarea, împreună cu FMI şi Comisia Europeană, va avea loc în ianuarie 2015, pentru ca aceste lucruri să fie agreate înainte de semnarea scrisorii de intenţie.
'Continuăm discuţiile cu FMI. Am păstrat contactul cu ei. Ultima discuţie pe care am avut-o cu FMI a fost în Washington, în timpul întâlnirilor de toamnă ale FMI (…) Actualul acord continuă, actualul acord se va încheia la mijlocul anului viitor şi această scrisoare de intenţie este doar un pas normal în cadrul curentului acord preventiv cu FMI', a explicat oficialul MFP
Ioana Petrescu anunţă că proiectul de buget va fi făcut în decembrie, după alegeri, şi definitivat în ianuarie
6 noiembrie 2014, 15:30
Ultima modificare în 6 noiembrie 2014, 15:34
Proiectul de buget pe anul 2015 va fi lucrat împreună cu Fondul Monetar Internaţionale la începutul lunii decembrie, la nivel tehnic, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, la Radio România.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook