'Eu sunt pentru reducerea impozitelor. (…) Veniturile din CAS în PIB nu au avut de suferit în anii în care CAS a fost redus. Motivul este acela că nivelul de impozitare este mult prea mare, peste acest nivel angajatorii nu mai angajează în mod legal. Au fost discuţii cum se acoperă măreţul gol de 5 miliarde de lei. Să fim foarte clari, acea gaură de 5 miliarde de care s-a discutat nu are cum să fie de 5 miliarde, decât dacă niciun angajator nu angajează pe nimeni în plus, dacă niciun angajator nu foloseşte banii pe care îi are în plus să creeze investiţii, dacă acel angajator ia acei bani în plus şi îi pune la saltea. Da, în cazul acesta, vom avea o gaură de 5 miliarde, dar nu va fi atât, va fi mult mai puţin pentru că există efecte pozitive în economie', a declarat Petrescu.
'Trebuie să luăm în considerare faptul că, şi dacă trece de Parlament, ea va fi trimisă la preşedinte, va fi trimisă înapoi, poate şi la Curtea Constituţională şi poate va mai dura. Aş fi dorit foarte mult ca ea să se aplice cât de curând posibil', a susţinut Ioana Petrescu.