"Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa!", a spus Isărescu, referindu-se la firma la care este acţionar, Mar SRL.
"Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit", a mai afirmat guvernatorul.
În opinia sa, reducerea impozitelor şi mărirea bazei de impozitare sunt soluţia de luat în considerare de autorităţi.
"Reducerea contribuţiilor sociale nu e o decizie politică uşor de luat, dar percepţia mea e că va avea efecte benefice. Nu le spun eu ce să facă, spun ce trebuie", a adăugat şeful băncii centrale, amintind că atunci când impozitul pe profit a fost redus de la 40% la 25%, încasările la buget s-au dublat până la finele anului.
Mugur Isărescu s-a mai arătat indignat, ca producator de vin, şi de prăbuşirea şcolii de viticultură. "Prima mea problemă este că am ajuns să altoim crâmpoşia în Austria. E o ruşine să nu mai ai şcoală de viţă de vie!", a spus Isarescu.
Guvernatorul şi-a împărtăşit şi experienţa neplacută din momentul în care a discutat cu banca plata în Austria, aceasta încercând sa impună un curs nefavorabil: "I-am întrebat, la telefon, la ce curs se va face? Eram în birou şi am văzut că, faţă de ce era la mine pe ecran, cursul era cu 20 de bani peste. Asta e cursul de licitaţie la BNR, mi-au zis. Măi să fie, nu mai e licitaţie de câţiva ani la BNR. M-am ambiţionat şi am zis că nu imi pui mai mult de 0,5%. 4-5% diferenţă de curs e prea mult".