Duşa a precizat că în noile condiţii privind riscurile de securitate ale aripii de est, România va pune la dispoziţia Alianţei o structură internaţională servind integrării forţelor NATO, respectiv un centru internaţional de comandă la nivel de divizie: prima din acestea va ajunge la capacitatea operativă totală în 2016, iar cea de-a doua în 2018. În privinţa centrului de comandă a forţelor de reacţie rapidă de la Bucureşti, aceasta va fi gata deja în iunie anul curent.
Oferta României a fost stabilită punctual la adunarea din februarie a miniştrilor apărării NATO, dar faptul că cele două centre de comandă din România vor funcţiona la Bucureşti s-a comunicat abia acum.
La summit-ul NATO din septembrie anul trecut preşedintele român de atunci Traian Băsescu a menţionat că în centrul de comandă de la Bucureşti vor lucra pe timp de pace 100-200 de ofiţeri care vor coordona manevrele militare ale grupurilor de soldaţi străini care vor acţiona cu schimbul. În acelaşi timp în depozite se vor aduna cantităţi importante de rezerve şi de echipament militar pentru ca în cazul în care ar fi într-adevăr nevoie de intervenţia forţelor de reacţie rapidă NATO care urmează să fie înfiinţată acum, membrii acestora să găsească toate instrumentele necesare la faţa locului.
La summitul din septembrie anul trecut din Ţara Galilor NATO şi-a intensificat nivelul de pregătire drept răspuns la criza din Ucraina şi a întărit apărarea ţărilor membre care se tem de Rusia.
În februarie miniştrii apărării ai NATO au stabilit amănuntele planului de acţiune în cadrul căruia se va instala în cadrul NATO o brigadă formată din aproximativ 5.000 de membri care să poată acţiona oriunde în interiorul Alianţei. În scopul facilitării intervenţiei acesteia se vor înfiinţa în mai multe state membre din Est, printre care şi în România, unităţi coordonatoare de comandă.
Centrul de comandă de la Bucureşti va fi pregătit pentru eventualitatea în care NATO ar grupa în aripa de sud-est, în afara diviziei de reacţie rapidă existente, forţe mai importante. În acest caz unul din comandamentele de divizie ale NATO ar funcţiona în acest loc.RADOR