Potrivit sursei citate, oficialul român a exprimat încrederea că relaţiile 'excelente' dintre cele două ţări vor continua să se aprofundeze în toate domeniile, 'prin concretizarea proiectelor aflate pe agenda bilaterală şi identificarea unor noi domenii de cooperare'.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care contractul semnat anul trecut, în China, de fosta conducere a Complexul Energetic Hunedoara cu compania chineză CNEEC, pentru retehnologizarea Termocentralei Mintia, nu a fost prelungit.

"Contractul (cel CNEEC – n.r.) nu a fost prelungit din mai multe motive. În primul rând, el nu a întrunit avizele CA, acordul AGA, nici măcar nu a avut avizul compartimentului juridic al companiei. De asemenea, posibilitatea de a fi depusă drept garanţie o mină iarăşi nu a primit acceptul nimănui. Totodată, atât Ministerul de Finanţe, cât şi achiziţiile publice au avut un punct negativ de vedere, ba mai mult complexul a fost amendat pentru acest contract. Deci, acest contract, aşa cum era el, nu putea fi prelungit, având dacă vreţi şi o altă motivaţie: era vorba de o tehnologie deja învechită la care trebuia să mai aducem şi alte investiţii pentru a veni în pas cu vremea. Şi atunci care este scopul unui astfel de efort? Să mai băgăm şi alţi bani? Nu! Atunci am convenit că nu vom mai prelungi acest contract, mai ales că nu s-a fructificat nimic şi n-am văzut, să spunem aşa, o dorinţă foarte mare din partea partenerilor pentru a-l dezvolta", a spus Gerea.