Conform datelor CNAIR, opt proiecte privind construcţia unor loturi de autostradă s-ar putea finaliza în acest an. Din datele privind stadiului proiectelor în derulare rezultă că lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, între Aiud şi Decea, în lungime de circa 12,4 km se va inaugura luna viitoare. Potrivit calendarului de inaugurare, lotul 4 din autostrada Sebeş-Turda, în lungime de circa 16,3 km se deschide traficului în cursul lunii mai. Un alt proiect aflat într-o fază avansată este Lotul 4 Deva – Lugoj Lot 4 (Şoimus – Ilia), lucrările pentru cei 22,1 km de şosea la patru benzi fiind finalizate în proporţie de 75%.
Şi pe anumite loturi din autostrada Transilvania, între Târgu Mureş şi Nădăşelu, lucrările sunt într-o fază foarte avansată. Dacă între Gilau şi Nădăşelu, 8,7 km de autostradă sunt predaţi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în următoarele şase luni se finalizează şi viaductul de acces, secţiune în lungime de circa 300 m. Alte două loturi de autostrada Transilvania, în lungime totală de circa 15 km, Ungheni – Ogra şi Ogra – Iernut se vor finaliza tot în acest an.
În calendarul CNAIR este precizat că o porţiune din lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, în lungime totală de 21,1 km, se termină în luna septembrie. Finalul anului 2018 ar putea însemna inaugurarea lotului 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, în lungime de 24 km, proiect aflat într-un stadiu fizic de aproximatriv 50%