,,Pe perioada de early booking s-a remarcat o creştere de 15% pentru litoralul românesc, iar prognozele de creştere la sfârşitul sezonului sunt de 15-20%. E posbil chiar şi mai mult dacă sunt implementate voucherele de vacanţă. Se remarcă în special o mult mai mare flexibilitate şi adaptare a hotelierilor în funcţie de sezonalitate, grad de ocupare, tendinţe, vreme. Nu mai avem tarife încremenite tot sezonul, tarifele se mişcă în funcţie de cum evoluează piaţa, ceea ce este normal', spune Aurelian Marin.

Mamaia, Venus şi Eforie Nord sunt staţiunile cele mai cerute de turişti.

,,În continuare sudul suferă, gradul de ocupare nu este satisfăcător în multe situaţii. Sunt puţine hoteluri care se pot lăuda că au grade de ocupare comparative cu nordul (Mamaia). Principalele probleme sunt legate de slaba implicare a autorităţilor locale (cu menţiunea că acest fapt se datorează în special lipsei de finanţare, lipsei banilor). E greu de crezut că o primărie cum e Eforie sau Mangalia poate finanţa tot ceea ce este necesar în staţiuni fără ajutor guvernamental. Iar acesta nu se întâmplă. O altă problemă este aceea că tarifele mici alături de gradul de ocupare slab duc la o demotivare a hotelierilor în paralel cu o slabă capitalizare a afacerii lor, capitalizare care în aceste condiţii nu le permite investiţii mari. Pozitiv este faptul că avem majoritatea hotelurilor renovate integral', spune Aurelian Marin.

Printre investiţiile de succes de pe litoralul românesc, în acest sezon se remarcă cele din Eforie Nord (Steaua de Mare şi şi extinderea hotelului Vera), precum şi cele din Venus (Hotelul Favorit şi Hotelul Ammon).

Cele mai cerute hoteluri sunt cele de 3 stele, urmate de cele de 2 stele şi, pe locul trei, cele de 4 stele.

 

Sursa: Agerpres