Piaţa imobiliară îşi va reveni cu siguranţă în 2012, când vânzările de apartamente normale „îşi vor da drumul“. Declaraţia a fost făcută în martie 2011 și aparţine omului de afaceri Ion Ţiriac. Acesta mai aprecia, la vremea respectivă, că preţul pe metru pătrat al unui apartament nou în Capitală se situa între 800 şi 1.000 euro. Cert este că, din 2011 și până în prezent, prețurile pe segmentul rezidențial au mai scăzut, la fel și cele pe zona de business și de spații comerciale, iar cumpărătorii nu se grăbesc nici acum la achiziții. Tranzacții au existat și vor mai exista totuși pe piața imobiliară. Depinde însă cine cumpără și cine vinde. Dacă la capitolul apartamente grupul Țiriac nu se poate lăuda cu vânzări extraordinare, pe partea de spații comerciale situația se schimbă. De la începutul anului și până acum, holdingul Țiriac vinde spații comerciale cu chiriași cu tot, și nu în locații de neglijat.
Fosta soție a lui Tăriceanu, notarul lui Țiriac
Astfel, una dintre tranzacții, dintre Weybridge Holdings Limited, persoană juridică cipriotă, recunoscută de reprezențanții holdingului ca aparținând de Țiriac Group, și SC Vest 6 SA, aparținând omului de afaceri Radu Coca, se referă la vânzarea a 314,2 metri pătrați pe Calea Moșilor nr. 274.
În spațiul comercial respectiv a funcționat ani la rând un magazin de prezentare a mărcilor auto vândute de grupul Țiriac: Toyota, Mazda, Ford. La ora actuală, în spațiul respectiv este tot un magazin de prezentare auto pentru mașinile marca Hyundai, comercializate tot de Ion Țiriac. De altfel, vânzarea spațiilor comerciale de pe Moșilor a fost condiționată de păstrarea în regim de chiriaș a magazinului Hyundai, cu o plată modică pe metrul pătrat, pentru următorii doi ani. Mai exact, Țiriac plătește doar 6,5 euro pe metrul pătrat închiriat, în condițiile în care metrul pătrat în zonă se închiriază cu 30-35 de euro pe lună.
Interesant este că tranzacţia s-a realizat la o valoare de circa 2.500 de euro metrul pătrat, în vreme ce spațiile comerciale din zonă se vând cu 5.000-7.000 de euro metrul pătrat. Practic, vânzătorul a preferat să accepte 50% din prețul pieței sau chiar mai jos, numai să încaseze banii rapid, dar a condiționat această tranzacție de păstrarea în chirie a magazinului auto.
„Prețurile de vânzare ale acestor spații comerciale nu s-au situat sub nivelul pieței de profil. Acestea au fost stabilite în urma consultării cu o echipă de evaluatori, care a analizat beneficiile pe care le oferă spațiile respective, optime pentru investiții ulterioare“, spune Tomás Manjón, director operațional Țiriac Imobiliare.
O altă tranzacție în care este implicat Ion Țiriac este cea dintre Fergus Construct Internațional și aceeași SC Vest 6 A, pentru vânzarea a 128,93 metri pătrați în str. Mărgeanului, de la Țiriac către Radu Coca. Spațiile comerciale au fost și aici vândute cu tot cu chiriași. Aceștia însă nu fac parte din grupul Țiriac și plătesc o chirie normală. De menţionat este şi faptul că firmele din grupul Țiriac își parafează afacerile la notariatul fostei soții a premierului Călin Popescu Tăriceanu, Ioana Popescu Tăriceanu.
Surse din piață spun însă că Țiriac Imobiliare vinde și spații comerciale în sistem de rate, dacă cumpărătorul are bonitate. Exemplele prezentate mai sus sunt departe de a fi singulare.
Țiriac Imobiliare are ca obiect de activitate dezvoltarea de proiecte imobiliare, mai exact, de a adăuga valoare activelor pe care le achiziționează și pe care, ulterior, le comercializează. Grupul a înregistrat în acest an vânzări și cereri de închirieri pentru zeci de imobile (apartamente și spaţii comerciale), dovedind că este un business sustenabil. În cazul proprietăților vândute de către cele două companii sus-menționate, spațiile comerciale erau închiriate, cumpărătorul menținând contractele de închiriere care erau în vigoare cu alte societăți din grup sau cu terți“, au spus reprezentanții Țiriac Group.
93.000 de dolari a fost prețul cu care Ion Țiriac a achiziționat cei 314,2 metri pătrați de pe Calea Moșilor în 1997.
Țiriac group
» bilanț Businessul Țiriac Holdings a scăzut în 2010 cu 30% față de 2009. Pentru 2011, cifrele la nivel de grup nu sunt încă disponibile;
» auto Tot în 2010, Țiriac a realizat 337 milioane de euro din vânzările de mașini, în timp ce înainte de criză afacerea ajunsese la aproximativ un miliard de euro;
» zgura albastră promovată de fostul tenismen Ion Țiriac a fost interzisă la competiţiile ATP World Tour din 2013;
» agricultura este domeniul pe care Ion Alexandru Ţiriac, fiul magnatului, a declarat că vrea să-l introducă printre afacerile grupului.
Magnatul Țiriac își vinde spațiile comerciale cu chiriași cu tot
8 iulie 2012, 23:53
Ultima modificare în 9 iulie 2012, 02:53
Dacă la vânzările de apartamente nu a uimit piaţa, holdingul Țiriac a reuşit să facă rost mai uşor de cash vânzând ieftin spațiile de showroom ale propriilor mașini.
Etichete: Ion Tiriac
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook