Sunt vizaţi preşedintele Consiliului de supervizare, Juergen Steinemann, şi un membru al Consiliului de Administraţie, al cărui nume nu a fost dat publicităţii. 

În luna februarie a acestui an, acţionarii Metro au votat în favoarea divizării grupului în două entităţi, una care va cuprinde operaţiunile angro Metro Cash & Carry, care vor păstra denumirea Metro, în timp ce activităţile de distribuţie de produse electronice de larg consum, regrupate sub marca Metro-Saturn, vor fi rebotezate Ceconomy. 

BaFin, Autoritatea germană de supraveghere în domeniul financiar, suspectează că Juergen Steinemann a achiziţionat acţiuni Metro atunci când ştia deja că retailerul urmează să anunţe că se va diviza, informaţie care a dus la creşterea preţului titlurilor pe bursă, se arată într-un articol publicat recent în săptămânalul german Spiegel. 

Grupul a publicat prompt informaţiile legate de planificata divizare, în conformitate cu reglementările din Germania. Nu au fost disponibile informatii privilegiate când cei doi oficiali ai Metro group au cumpărat acţiuni, a precizat un purtător de cuvânt al retailerului german. 

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de locaţii în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe. 

AGERPRES