'Cu fiecare an ce trece am remarcat o evoluţie a numărului de turişti ce vin la Alba Iulia pentru a asista la festivităţile de 1 Decembrie. Românii îşi doresc să vadă pe viu ceea ce televiziunile transmit în fiecare an. Astfel, sperăm ca investiţia făcută să bucure sufletele tuturor românilor şi nu numai ale albaiulienilor', a precizat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

La împlinirea a 96 de ani de la Unirea Principatelor Române, autorităţile din Alba Iulia au pregătit trei zile de spectacole şi evenimente, atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii care deja şi-au anunţat vizita în 'Cealaltă Capitală a României'.

Conform estimărilor autorităţilor, aproximativ 20.000 de persoane vor asista la evenimentele de 1 Decembrie.

Oraş al Unirii Principatelor Române, Alba Iulia şi-a început călătoria ca 'destinaţie turistică' imediat după intrarea României în Uniunea Europeană. Întregul Centru Istoric al oraşului a fost refăcut, cetatea oraşului a fost renovată din fonduri europene, iar anual noi evenimente şi spaţii comerciale populează această zonă, se arată într-un comunicat al travelcommunication.ro.

Investiţiile de până acum în renovarea celei mai mari cetăţi de tip vauban din România au totalizat 150 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene nerambursabile şi au echivalat cu 2.500 euro/cap de locuitor al oraşului.

AGERPRES