„Astăzi, un salariat plăteşte contribuţie la cât câştigă, dar pe PFA – cu câştiguri uneori mult mai mari – se plăteşte la suma minimă, la 1.900 de lei. Este corect aşa? Nu e corect, şi lucrurile acestea se vor rezolva”, a declarat ministrul finanțelor.
El a mai spus că persoanele care au plătit, în ianuarie şi februarie, sume în plus după aplicarea noilor măsuri fiscale vor putea depune declaraţii rectificative astfel încât să-şi recupereze banii.
„Nimeni nu va avea de pierdut, nici cei care sunt acum în concedii medicale sau la care au fost deja tăieri din salarii. Contribuţiile vor fi plafonate la nivelul celor plătite în anul 2017, iar diferenţa respectivă se va recupera. Cei care sunt deja afectaţi vor putea depune declaraţie rectificativă, astfel încât să-şi recupereze sumele”, a declarat Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3.
CITIȚI ȘI Dăncilă, despre formularul 600: Vor fi un singur formular şi o singură plată