Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, a cerut un raport privind starea infrastructurii rutiere şi care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orşova şi Moldova Nouă, în dreptul locatităţii Coronin.
În urma analizării documentelor primite în această dimineaţă, ministrul Transporturilor a cerut directorului general CNAIR, Ştefan Ioniţă, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de gestionarea deficitară a zonei aflate în administrarea DRDP Timişoara. “Din documentele primite reiese că secţia de Drumuri Orşova deţinea parapeţi pe stoc, dar că nu i-a folosit. Directorul Regionalei Timişoara ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să dea dispoziţie ca aceşti parapeţi să fie înlocuiţi”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor. Decizia luată de Directorul General CNAIR, Ştefan Ioniţă, ca urmare a informaţiilor prezentate, a fost de demitere din funcţie a Directorului Regionalei Timişoara, Horaţiu Simion, dar şi a Şefului Secţiei de Drumuri Orşova, Cunicel Ion.
Din raportul prezentat a reieşit inclusiv că în acea zonă, parapetul greu era deteriorat de cel puţin 2 ani.
De asemenea, Ministrul Transporturilor a solicitat CNAIR, încă de ieri, un raport complet cu privire la situaţia drumurilor şi a dispus ca până la sfârşitul anului să fie montaţi şi înlocuiţi toţi parapeţii, acolo unde este necesar. Directorii Regionali trebuie să vină cu date exacte despre zonele cu probleme pentru a se putea aloca fondurile necesare montării, sau înlocuirii, după caz, a parapeţilor în curbe periculoase, puncte negre, locuri unde sunt frecvente accidentele grave.
Indicatoare cu texte ca „Acum începe greul” şi ”Rezistă”, montate de drumarii din Timişoara pe un sector de drum
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP) a montat experimental, mai multe panouri care să ajute şoferii să parcurgă mai uşor un traseu greu, între localităţile Margina, judeul Timiş, şi Holdea, judeţul Hunedoara. Pe indicatoare există texte ca ”Acum începe greul” şi ”Rezistă”, însoţite de emoticon cu feţe zâmbitoare sau triste.
”Pe DN 68 A, între Holdea (jud. Hunedoara) şi Margina (jud. Timiş), au fost montate, experimental, din trei în trei kilometri, panouri care sperăm să vă ajute în timpul parcurgerii unui traseu greu. Fiind un sector periculos, vă îndemnăm să evitaţi depăşirile, acestea fiind cel mai des cauza unor accidente grave!”, au scris cei de la DRDP Timişoara pe pagina de Facebook, acolo unde au postat şi imagini cu panourile, conform news.ro. Indicatoarele au fost amplasate pe sectorul de drum naţional Lugoj- Deva, între localităţile Margina şi Holdea. Acoolo sunt aproximativ 15 kilometri de drum cu serpentine unde depaşirile sunt greu de executat şi traficul se desfîşoară cu dificultate. O mulţime de TIR-uri folosesc acest traseu, iar accidentele sunt aproape zilnice.
Practic acest segment de şosea preia tot traficul de pe autostrada care se termină la Margina. Drumul merge în paralel cu viitorul segment de autostradă care se va construi în zonă, însă, deocamdată, acesta se află în impas din cauza neînţelegerilor privind trecerile pentru animale.
Pentru a mai înfrâna elanul şoferilor care îşi pierd răbdarea în coloană, angajaţii de la drumuri au montat experimental câteva indicatoare care să-i prevină că urmează un sector obositor de şosea. Pe panouri sunt texte ca ”Acum începe greul” şi ”Rezistă”, însoţite de emoticon cu feţe zâmbitoare sau triste.