Adoptarea unor politici care duc la abandonarea sistemului de pensii bazat pe trei piloni ar putea duce la efecte care sunt privite cu îngrijorare, a afirmat vineri Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil pentru euro şi dialog social, stabilitate financiară, servicii financiare şi Uniunea pieţelor de capital.
‘Urmărim cu atenţie schimbările privitoare la al doilea Pilon de pensii. Acestea nu reprezintă o schimbare unică în Europa Centrală şi de Est pentru că această cale a fost urmată şi de alte ţări. Pe de o parte pot exista câştiguri fiscale pe termen scurt, pe de alta ne îngrijorează efectul pe termen lung al unor asemenea politici care duc la abandonarea sistemului de pensii bazat pe trei piloni către un alt sistem de pensii, ceea ce pune întrebări cu privire la caracterul durabil al sistemului de pensii pe termen lung având în vedere şi evoluţiile demografice. De aceea, noi de obicei sfătuim să se păstreze sistemele de pensii care sunt bazate pe trei piloni, şi anume cel de stat, cel privat şi cel opţional’, a declarat Valdis Dombrovskis.
La rândul său, ministrul Muncii a precizat că nu se are în vedere desfiinţarea Pilonului II de Pensii.
‘Nu se reduc contribuţiile de la Pilonul II de pensii. Anul acesta sunt 7 miliarde care se livrează către Pilonul II de Pensii, anul viitor vor fi tot 7 miliarde, deci nu este niciun fel de problemă din punctul acesta de vedere. Luând însă în calcul că va creşte baza de impozitare, luând în calcul faptul că salariul pe brut creşte cu 20%, era normal ca acesta procent să scadă, dar în valoare nominală este aceeaşi sumă în viitor ca anul acesta, iar temerile domnului comisar, că am proceda ca alte ţări, precum Ungaria, care a renunţat la Pilonul II de pensii, îl asigur că sunt nejustificate pentru că România va rămâne în continuare pe cei trei piloni de pensii’, a spus Lia Olguţa Vasilescu.
Potrivit ministrului Muncii, nu este vorba de o reducere a contribuţiilor, iar diminuarea procentului de la 5,1% la 3,75% a fost realizată din cauza întoarcerii sarcinii fiscale, în condiţiile în care salariile pe brut cresc cu 20%, dar în sumă nominală, cât a fost virat anul acesta către Pilonul II de pensii, respectiv 7 miliarde de lei, va fi virat şi anul viitor.
Preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Iulius Postolache, arăta, recent, că orice modificare a arhitecturii sistemului de pensii pe Pilonul II va fi în detrimentul milioanelor de participanţi care vor beneficia de pensie din acest sistem.
Pilonul II de pensii a făcut obiectul unor declaraţii politice în ultima perioadă, care au avansat atât ideea desfiinţării cât şi posibilitatea ca acesta să devină opţional.
Fondurile participante la Pilonul II aveau în septembrie active nete de 38,16 miliarde de lei, 7 milioane de participanţi şi 7 miliarde de lei câştig net pentru participanţi. AGERPRES