"Se vorbeşte mult, dar nu se face mai nimic. Majoritatea agenţiilor de turism din România face outgoing. Creşterea incoming-ului ţine de fiecare jucător în parte din mediul privat. Trebuie să schimbăm nişte percepţii. Mare parte din vină o purtăm noi, cei din mediul privat. Şi eu provin din mediul privat. Nu ne gândim decât cum să ne ducem business-ul o săgeată mai încolo, fără să ne gândim la ceva strategic, la o a treia generaţie. Interesează asta pe cineva? Când am venit la Autoritate am văzut cât a plătit pe proiecte ca să ajute firme private', a spus Anca Nedea.
Preşedintele ANT a precizat că nu s-a dorit ajutarea unei anumite firme şi a existat o anumită reţinere din partea celor aflaţi în fostele conduceri ale instituţiei în a nu intra în conflict cu mediul privat.
"Oamenilor puşi aici le este frică, pentru că industria hospitality este o industrie foarte vocală. Mai mult, are nişte pârghii inclusiv în media. Alte industrii mai mari nu au vizibilitatea de care se bucură cea de hospitality. Noi avem. Suntem gălăgioşi în privat şi la stat ne este frică: ne rup gâtul ăştia, ne zboară! Mediul privat are pârghii, dar cum le foloseşte? Foarte inteligent, fiecare pe turta lui', a spus Anca Nedea.
Potrivit acesteia, reprezentanţii industriei de turism sunt supăraţi că nu au minister de profil, iar reprezentanţii mediului privat fac presiuni în acest sens la nivelul conducerii ANT.
"Mai mult, unele federaţii cer desfiinţarea Autorităţii, fără a şti cu ce se ocupă de fapt instituţia. Aici se fac strategii în principal, nu promovare. Trebuie să facem proiecte pentru infrastructura turistică, clasificare, control. Trebuie să facem o strategie coerentă. Este necesar şi un organism de promovare tip ORT (Organizaţia Română de Turism – n. r.), dar consider şi că mediul privat nu are maturitatea necesară să gestioneze nişte bani de la stat pentru promovarea asta. Nu ştim, în mediul privat, nici să gestionăm fonduri – cunosc asta pentru că vin de la taxa de promovare din Mamaia', a explicat Anca Nedea.
Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România au cerut înfiinţarea Organizaţiei Române de Turism, în parteneriat public-privat, aşa cum prevede Master Planul pentru Turism realizat în anul 2007 de către Organizaţia Mondială a Turismului, la solicitarea Guvernului de atunci al României. Organizaţia Română de Turism ar urma să preia şi să administreze promovarea României ca destinaţie turistică, în parteneriat public-privat.
Preşedintele ANT consideră că reprezentanţii mediului de afaceri nu ştiu să gestioneze un parteneriat public-privat şi spune că, dacă "faci ceva o dată când nu ţi-ai făcut temele cum trebuie, ai toate şansele să îngropi proiectul pe vecie'.
Şeful de la Turism consideră, în egală măsură, că Autoritatea trebuie reorganizată, aşezată pe principii de management şi pe principii strategice.
SURSA: Agerpres