Raportul arată că economia mondială ar putea creşte cu o rată medie anuală puţin peste 3% în perioada 2014-2050, dublându-se până în 2037 şi aproape triplându-se până în 2050. Însă, este posibil ca rata de creştere economică globală să încetinească după 2020, pe măsura ce rata de creştere a Chinei şi a altor câteva economii emergente va deveni moderată pe termen lung, iar ponderea populaţiei active va scădea în multe economii mari.
“Sunt multe modalităţi în care poate fi măsurată mărimea unei economii, însă previziunea noastră este că economia chineză va fi cea mai mare până în 2030, indiferent de modalitatea de măsurare folosită. De asemenea, ne aşteptăm ca rata de creştere a Chinei să înregistreze o scădere considerabilă după 2020, odată cu îmbătrânirea populaţiei active, şi a scăderii randamentului investiţiilor. China va trebui să se bazeze mai mult pe inovaţie decât pe copierea modelelor de producţie concepute în statele dezvoltate pentru a impulsiona productivitatea. Revenirea la media globală de creştere a unei economii este un fenomen obişnuit pentru alte ţări care au avut în trecut rate ridicate de creştere precum Japonia şi Coreea de Sud şi ne aşteptăm ca şi China să urmeze acelaşi tipar”, a declarat John Hawksworth, economist şef al PwC şi co-autor al raportului.
Potrivit acestuia, India are potenţialul de a susţine o rată de creştere mai mare şi pentru mai mult timp, şi să atingă pragul de 10.000 de miliarde de dolari până în 2020 în termeni de putere de cumpărare, sau până în 2035 la rata cursului de schimb. Însă, această rată ridicată de creştere presupune investiţii susţinute în infrastructură, reforme instituţionale şi îmbunătăţirea nivelului de educaţie al întregii populaţii.
Prognozele PwC bazate pe evoluţia PIB la ratele cursului de schimb arată că în 2028 China va devansa SUA, în timp ce India ar deveni a treia economie din lume în 2050, dar sensibil în urma Statelor Unite.
Studiul companiei mai arată că economiile emergente ca Indonezia, Brazilia şi Mexic au potenţialul de a depăşi Marea Britanie şi Franţa până în 2030, iar Indonezia este posibil să ajungă pe locul 4 în topul global până în 2050 dacă poate susţine politici favorabile dezvoltării. Totodată, Nigeria, Vietnam şi Filipine vor înregistra creşteri notabile ale PIB-ului pe termen lung, reflectând rate de creştere relativ ridicate de 4,5 – 5,5% pe an până în 2050. De asemenea, se preconizează că Malaiezia va avea o rată a creşterii anuale de 4% până în 2050, care o va depăşi pe cea a Chinei – de 3,5% pe an pe aceeaşi perioadă – o performanţă notabilă pentru o ţară care a atins deja statutul de economie cu venituri medii. Columbia este o altă economie care, conform PwC, va înregistra o creştere relativ sănătoasă pe termen lung, de aproximativ 4% pe an până în 2050, cu mult mai mare decât vecinii ei sud-americani cu o populaţie mai numeroasă, Brazilia şi Argentina.
Rata de creştere a economiei Japoniei se preconizează a fi cea mai mică dintre toate cele 32 de economii analizate, în principal din cauza unei continue scăderi a populaţiei. Economiile europene vor tinde să coboare în top, cu rate medii de creştere ale economiilor mari din zona Euro în jur de 1.5-2% pe an până în 2050. Se preconizează că Polonia va avea cea mai mare rată medie de creştere dintre economiile mari ale Uniunii Europene şi că va depăşi Rusia în ceea ce priveşte creşterea economică pe termen lung.
Specialiştii PwC formulează o serie de mesaje pentru companiile care vor să îşi dezvolte strategii pentru pieţele emergente. Cele mai importante sunt următoarele:
– Ar putea fi dificil de susţinut ritmul de creştere din perioada 2000-2012 pe pieţele emergente majore, dată fiind combinaţia de blocaje economice şi deficienţe instituţionale. O încetinire ar putea fi luată în calcul în planurile de business şi în deciziile privind investiţiile.
– Pieţele emergente variază mult când vine vorba de punctele forte şi cele slabe din punct de vedere instituțional. De asemenea, ar putea exista diferenţe majore între punctele forte chiar şi între diferite sectoare industriale. O cunoaştere profundă a culturii locale este esenţială pentru gestionarea unui business de succes pe pieţele emergente. De asemenea, partenerii locali potriviţi au un rol important în a gestiona interacţiunea cu sistemele politice, legale şi de reglementare ale ţării gazdă. Identificarea și promovarea talentelor locale care înțeleg afacerile și culturile sociale la nivel local mai bine decât orice străin vor constitui, de asemenea, o sursă tot mai mare de avantaj comparativ.
– Pentru companiile mari care fac investiţii strategice în pieţe de frontieră cum ar fi Africa sub-sahariană, o parte din contribuţia lor ar putea fi încercarea de a îmbunătăţi cadrul instituţional local. Acest lucru s-ar putea traduce prin a oferi asistenţă tehnică şi consultanţă autorităţilor locale în domenii ca guvernanţa corporativă, politicile fiscale şi protecția drepturilor de proprietate intelectuală. De asemenea, poate însemna şi investiţii în infrastructura socială şi economică (şcoli, drumuri, transport feroviar, reţele electrice şi de apă) în zonele în care acestea sunt vitale în asigurarea succesului pe termen lung al unei companii.
– Nu în ultimul rând, nu trebuie ignorate pieţele dezvoltate din America de Nord şi Europa. Vor continua să fie jucători importanţi la nivel global în următoarele decenii, chiar dacă media de creştere va fi în jur de 2%. Analiza PwC arată, de exemplu, că nivelul venitului mediu individual calculat în termeni de putere de cumpărare în 2050 va fi în China de doar 40% din cel din SUA, iar în India doar un sfert. Economiile dezvoltate vor continua să fie, în termeni generali, pieţe cu risc scăzut pentru afaceri date fiind stabilitatea politică şi instituţională de care se bucură.