Guvernul a aprobat modificările propuse Codului Rutier în toamna anului trecut, iar săptămâna trecută acestea au fost publicate în Monitorul Oficial. Pentru şoferii din România, noul regulament aduce sancţiuni mai mari, dar şi mai multe schimbări. Este ştiut faptul că valoarea unui punct-amendă este stabilit la 10% din salariul minim brut pe economie, adică  97,5 lei, iar de la 1 iulie acelaşi punct-amendă va creşte odată cu creşterea salariilor, la 105 lei. Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de şase luni de la data constatării contravenţiei.

Cea mai importantă schimbare adusă Codului Rutier se referă la reglementările care prevăd transportul copiilor în autovehicule. Copiii în vârstă de până la trei ani nu au voie în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. Şoferii care nu respectă această regulă riscă să fie amendaţi cu 450 de lei. O altă noutate este aceea că şoferul este obligat să le spună pasagerilor să-şi cupleze centura de siguranţă, iar dacă aceştia vor fi surprinşi fără centuri, şoferul primeşte o amendă de 450 de lei.

O amendă de 390 de lei riscă să primească, în acest moment, aproape toţi şoferii din România pentru că  majoritatea nu cunosc faptul că pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele trebuie să fie dotate cu trusă medicală de prim ajutor şi – atenţie! – două triunghiuri reflectorizante, nu unul. Aceeaşi amendă o vor încasa mulţi şoferi pentru că depăşesc coloanele de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară şi nerespectarea regulilor privind depăşirea. Pe lângă amendă, şoferilor li se va reține şi permisul pentru 30 de zile.

O altă noutate este şi faptul că recoltarea mostrelor biologice se va putea face la locul accidentului, în ambulanţe cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare.

Traşi pe dreapta de angajaţii ANAF

Un lucru pe care îl vom vedea din ce în ce mai des pe şoselele de la noi este oprirea autovehiculelor de către agenţii ANAF. În Codul Rutier se specifică că „funcţionarii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligaţi să poarte uniforma cu înscrisuri şi însemne distinctive şi mijloace de protecţie fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare roşie, stabilite prin hotărâre a Guvernului“.

Cele mai mari amenzi vor fi acordate şoferilor care conduc o maşină cu ITP-ul expirat sau fără anvelope de iarnă, vitezomanilor care depăşesc viteza legală cu mai mult de 50 km/h decât limita legală, dar şi celor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, şoferilor implicaţi în accidente rutiere şi au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat. Cea mai mare amendă este de aproape 10.000 de lei.

 

Noile contravenții prevăzute în codul rutier 2015

Şoferii vor primi cele mai mici amenzi, între 195 şi 295,5 lei, pentru:

  • nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului,
  • nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers,
  • nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate,
  • conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecţiuni tehnice,
  • conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei,
  • lăsarea liberă, în timpul mersului, a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului.

 

Cele mai mari amenzi, cuprinse între 2.047,5 lei şi 9.750 de lei, vor fi acordate pentru:

  • nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor în vigoare,
  • amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalaţiile care servesc la semnalizarea rutieră sau realizarea de construcţii sau instalaţii ori crearea de alte obstacole de natură să le limiteze vizibilitatea sau efica­citatea,
  • practicarea actelor de comerţ pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabilă, iar în afara localităţilor, în zona de siguranţă a drumului public.

 

195 de lei este cea mai mică amendă pe care o poate primi un şofer în România