În ciuda gerului de minus 20 de grade Celsius, aproximativ 400 de persoane au participat, miercuri, la Siculeni, la comemorarea secuilor ucişi în 1764 de trupele imperiale austriece.
La manifestare au participat, alături de reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, deputatul UDMR Korodi Attila, senatorii Tanzos Barna şi Antal Istvan, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal, precum şi secretarul de stat în Guvernul Ungariei Potápi Árpád.
"Eu cred că pe zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de autonomie. Dacă mă gândesc că după 25 de ani încă nu am obţinut această autonomie, pe care am avut-o şi în vremea comunismului, atunci am putea să fim pesimişti, dar dacă mă gândesc la faptul că avem rezultate, dacă mă gândesc la alegerile prezidenţiale, unde s-a văzut foarte clar că se simte nevoia unei schimbări, se simte curentul, aerul european. Într-o ţară europeană din comunitatea europeană, dacă ne gândim că din cele 28 de ţări în majoritatea există comunităţi care au autonomie, atunci e normal ca aceste norme europene să fie respectate şi la noi", a declarat Biro Zsolt.