Ziaristul american Thomas Friedman a enunţat în anii '90 teoria 'arcurilor aurite' (Golden Arches) de prevenire a conflictelor, prin care a susţinut că extinderea lanţului McDonald's va împiedica declanşarea oricărei confruntări armate, întrucât, argumenta el, nu există niciun caz în care o ţară unde s-a implantat această companie să fi intrat în război cu o alta ce are şi ea restaurante McDonald's.
Însă la aproape 25 de ani de când McDonald's a deschis primul restaurant la Moscova, creşterea relaţiilor de interdependenţă generate de globalizare nu a reuşit să pună capăt conflictelor dintre marile puteri, ci doar a deschis un nou câmp de bătălie între ele.
Ca în orice relaţie care începe să meargă prost, multe lucruri care iniţial au apropiat părţile sunt folosite acum pentru a le separa. De două decenii tot auzim că lumea devine un sat global datorită extinderii şi adâncirii legăturilor comerciale şi investiţionale dintre state, datorită guvernării globale ce se afirmă progresiv şi a revoluţiei informatice.
Interdependenţa economică ar fi trebuit să dezamorseze de-a lungul timpului tensiunile politice, sau măcar să le permită o compartimentare. Dar acum statele occidentale folosesc participarea Rusiei la economia mondială pentru a o sancţiona în urma acţiunilor ei destabilizatoare în Ucraina. Şi China a ameninţat la rândul ei cu sancţiuni economice ţări precum Japonia sau Filipine, Beijingul având cu acestea diferende teritoriale nesoluţionate.
Mulţi au văzut în extinderea relaţiilor comerciale preludiul unui guvern global în care puterile economice în afirmare, precum Rusia sau China, îşi vor asuma rolul de 'acţionari responsabili' într-un sistem global integrat. Dar integrarea multilaterală lasă în prezent impresia că mai mult divizează decât uneşte, iar competiţia geopolitică blochează instituţiile globale.
Criza ucraineană este rezultatul confruntării dintre două proiecte incompatibile de integrare, respectiv Parteneriatul Estic, condus de Uniunea Europeană, şi Uniunea Eurasiatică, al cărei lider este Rusia.
Se mai observă şi o tendinţă globală de constituire a unor entităţi multilaterale aflate în competiţie. Avem de o parte 'lumea fără Occident', reprezentată de grupuri precum BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) sau Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, şi de cealaltă parte crearea de către statele occidentale a unor grupări în afara cadrului organizaţiilor internaţionale consacrate, exemple în acest sens fiind Parteneriatul Transpacific sau Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii.
Chiar şi internetul conduce mai degrabă la o fragmentare ostilă decât la o piaţă publică globală. În timp ce Vladimir Putin i-a oferit refugiu lui Edward Snowden, aliaţi apropiaţi ai Statelor Unite, cum ar fi Germania şi Brazilia, şi-au manifestat cel mai mult temerile cu privire la operaţiunile de spionaj electronic desfăşurate de serviciile secrete americane pe teritoriul lor.
După terminarea Războiului Rece, apostolii globalizării au argumentat că starea conflictuală va fi repede eclipsată de comerţ. Însă strategul militar Edward Luttwak a anticipat de atunci că acest punct de vedere se va dovedi a fi greşit, avertizând că în condiţiile în care capitalul va deveni o armă ce va înlocui puterea de foc militară, iar penetrarea pieţelor va juca acelaşi rol ca şi bazele militare, natura relaţiilor internaţionale va continua să fie conflictuală.
Lumea post Război Rece a fost marcată de ordinea securităţii unipolare a Statelor Unite. Dar această ordine începe să se destrame, pe scena internaţională apărând noi puteri, cum este cazul statelor din grupul BRICS. Însă toate aceste puteri au în comun tendinţa afirmată după Războiul Rece, şi anume folosirea sancţiunilor ca armă ce substituie intervenţia militară.
Chiar şi interdependenţa, ce a favorizat dezvoltarea economică, a devenit o ameninţare, întrucât nimeni nu vrea să piardă din beneficiile economiei globale, iar marile puteri încearcă să se protejeze prin orice mijloace de riscurile acestei interdependenţe. De exemplu, după experienţa crizei financiare din Statele Unite, China mizează în prezent tot mai mult pe consumul intern, iar războaiele din Irak au determinat SUA să ia măsuri pentru reducerea dependenţei lor energetice, în timp ce Germania caută modalităţi de a lega de politicile ei celelalte state ale Uniunii Europene.
În anii ce au urmat Războiului Rece interdependenţa a fost o forţă folosită pentru a pune capăt conflictelor. Dar în anul 2014 ea creează conflicte. După 25 de ani în care statele s-au interconectat tot mai mult, acum lumea pare să fi intrat din nou într-un proces de segregare, conchide editorialistul agenţiei Reuters. Agerpres