"Televiziunea Română este în subordinea Parlamentului României. Noi, la solicitarea Parlamentului României, în 2012 dacă nu mă înşel, am intervenit printr-un program de salvare de care noi ne-am ţinut – şi conducerea televiziunii nu s-a ţinut. Am înţeles că se mai angajează încă vreo 80 de directori, nu ştiu, 84 sau câţi ori fi.. Atâta doar. Nu este o instituţie în subordinea Guvernului, nu avem dreptul noi să ne pronunţăm. Parlamentul se va pronunţa, doar că nimeni nu poate să ceară ANAF-ului să încalce legea, că după aceea răspund ei penal, dacă încalcă legea. Este valabil pentru toată lumea", a declarat Victor Ponta, la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării spre dezbatere publică a Strategiei Naţionale în Domeniul Achiziţiilor Publice pentru perioada 2015-2020, precum şi două proiecte din noul cadru legislativ. 

La rândul său, Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că "este o abordare normală atunci când astfel de situaţii se întâmplă". "Legea trebuie aplicată, indiferent de care entitate vorbim", a menţionat Teodorovici. 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/ a anunţat, marţi, instituirea de popriri pe conturile Televiziunii Române /TVR/ şi a Regiei Autonome de Transport Bucureşti /RATB/ pe considerentul că aceste instituţii înregistrează datorii către bugetele de stat. 

"În urma inventarierii creanţelor bugetare de recuperat de la marii contribuabili, ANAF a instituit popriri pe conturile TVR şi RATB. Precizăm că, în perioada următoare, ANAF va institui popriri pe conturile tuturor marilor contribuabili care înregistrează datorii către bugetele de stat, în funcţie de vechimea arieratelor', se precizează într-un comunicat al ANAF. 

Într-o scrisoare transmisă, luni, premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor Publice Eugen Teodorovici, Valentin-Alexandru Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului /CNA/, solicita imperativ blocarea conturilor TVR, pe motiv că instituţia nu şi-a plătit obligaţiile la bugetul de stat. 

"Vă solicit să blocaţi toate conturile bancare ale Televiziunii Române, ca şi continuare a acţiunii de blocare a conturilor operate la Banca Română pentru Dezvoltare – BRD, de către Agenţia Naţionala pentru Administrare Fiscală – ANAF. Este momentul ca românii să primească explicaţii. Astăzi, 20 iulie, ca urmare a nerespectării obligaţiilor de plată la bugetul de stat, asumate prin memorandumul semnat între TVR şi ANAF în anul 2012, au fost blocate conturile în care sunt operate şi salariile personalului TVR. Este inadmisibil ca interesul public să fie ignorat de către conducerea TVR, iar rolul strategic pe care îl are postul public de televiziune, inclusiv conţinutul editorial să fie fundamental afectat de situaţia financiară', se menţionează în document. 

Conform Curţii de Conturi, totalul datoriei publice al TVR se ridică la 652,012 milioane de lei (peste 146,539 milioane de euro). 

AGERPRES