"Nu a încercat niciodată să mă influenţeze cu nimic doamna Udrea. Eu mă văd cu toţi oamenii politici, pentru că aşa e normal într-o politică democratică să ai discuţii cu toţi oamenii politici şi prieteni sau adversari. Dar, unu, că nu mă apuc să povestesc, că altfel nu ar mai avea loc aceste întâlniri, şi doi, referitor la doamna Kovesi, nu, nu am discutat cu niciun om politic vreodată. Nu am discutat niciodată cu vreun om politic despre numirea procurorului şef la DNA", a spus Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Sinaia, întrebat dacă s-a întâlnit cu Elena Udrea şi a discutat între altele despre numirea procurorului şef al DNA.
Victor Ponta a remarcat, în context, că Elena Udrea, "ca şi mulţi alţi oameni politici, au avut timp de ani de zile numai cuvinte de laudă la adresa SRI şi DNA". "De joi, de când a fost chemată să răspundă pentru faptele sale, a avut revelaţia de cât de răi sunt cei de la DNA şi SRI. Motiv pentru care probabil că toată lumea întreabă da de ce nu ai zis miercuri toate lucrurile astea, de ce le-ai zis joi, după ce s-a constatat că ai un dosar penal? E dreptul domniei sale de a se apăra in fata unei situaţii dificile, ca să spun aşa. Nu e deloc uşor să fii chemat să dai răspunsuri la fapte penale", a afirmat Ponta.
El a pus sub semnul întrebării cea mai mare parte a declaraţiilor publice ale Elenei Udrea. "99% din ce spune Elena Udrea nu ştiu dacă e adevărat sau nu, că în general sunt lucruri extrem de spectaculoase care pot fi şi fanteziste. Ceea ce pot să vă asigur este că nici doamna Udrea, nici alte doamne sau domni nu m-au influenţat în niciun fel, nici în sens pozitiv, nici negativ, şi nu au venit să-mi spună de doamna Kovesi că e bună sau rea. Decizia pe care am luat-o, referitoare la propunerea doamnei Kovesi, s-a bazat pe faptul că instituţiile internaţionale cu care România colaborează, în primul rând Comisia Europeană dar şi SUA – partenerii noştri internaţionali – mi-au transmis în discuţii mai mult sau mai puţin oficiale faptul că e important pentru România să aibă în fruntea DNA o persoană cu credibilitate în acest domeniu. Nu trebuia să-mi placă mie sau altcuiva, ci să aibă credibilitatea necesară. Am făcut acea propunere, a fost votată de CSM în unanimitate, dacă nu mă înşel, şi, după aceea, semnată de către preşedinte", a precizat Victor Ponta.
Liderul PSD a amintit că oamenii politici vorbesc chiar şi informal şi a precizat că nu doreşte să dea detalii presei din astfel de discuţii. "Vreţi să vă spun ce vorbesc cu domnul Blaga, cu doamna Gorghiu, cu cine doriţi? Cred că ar fi o greşeală. Discuţiile dintre oamenii politici, atât timp cât nu privesc fapte ilegale, nu cred că trebuie povestite. Indirect vă spun că m-am văzut cu toţi oamenii politici. Nu am discutat niciodată cu doamna Udrea despre procurorul şef. (…) Cred că doamna Udrea trebuie să-şi rezolve problema cu DNA-ul şi cu SRI-ul", a declarat Victor Ponta.
SURSA: Agerpres