"Vreau să prezint cât de succint pot cele 12 domenii care ne permit să considerăm acum că există momentul economic în care putem lua această decizie (a reducerii CAS – n.r.), spunându-vă de la început ceea ce am spus şi reprezentanţilor mediului de afaceri: dacă nu luăm această decizie în acest an cu atât de multe elemente pozitive, e clar că nu o vom mai lua niciodată. Şi probabil orice guvern, indiferent de orientare ideologică, va răspunde doar considerentelor strict contabile sau de politică şi nu va lua această măsură" a declarat Victor Ponta..
Premierul a adăugat că trebuie remarcat, în primul rând, faptul că România a trecut de la cea mai gravă recesiune de după anul 2000 la o creştere economică stabilă şi fundamentată, primul loc din UE, de 3,9% şi că în conformitate cu previziunile atât ale instituţiilor internaţionale, cât şi ale experţilor această creştere economică poate fi sustenabilă în măsura în care îndeplinim câteva condiţii de stabilitate şi predictibilitate.
'În baza rezultatelor obţinute în cei doi ani şi jumătate, trebuie să arătăm foarte clar că 4,8 miliarde de lei impact negativ (din scăderea CAS n.r.) care rămân la firmele private nu se pierd, nu pleacă din ţară, aceştia sunt recuperaţi prin 1,3 miliarde de lei încasări în plus la CAS, CASS, contribuţii de şomaj, impozit pe venit, 1,25 de miliarde încasări în plus din TVA ca urmare a potenţialelor noi investiţii. De asemenea, în baza noii legi a insolvenţei şi a studiilor pe care le-am făcut, recuperarea doar a 10% din cei 41 de miliarde de lei pe care bugetul îi are de recuperat de la firmele aflate în insolvenţă înseamnă venituri de 4 miliarde, 1,9 – reducerea cu 10% a evaziunii fiscale estimată la CAS', a spus Ponta.
El a prezentat cele 12 domenii în care Guvernele Ponta au intervenit cu politici economice şi măsuri fiscal-bugetare: creşterea economică, reducerea deficitului bugetar, datoria publică, redresarea industriei, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, investiţiile în infrastructură, mărirea salariilor, a pensiilor, locurile de muncă create, politica fiscală, încasările la buget şi reforma ANAF.