Poate că la prima vedere numele companiei nu vă spune mare lucru, dar suntem siguri că, cel puțin o dată, ați avut în coșul de cumpărături o cutie cu salată de icre de crap cu ceapă, sau salată de icre hering cu măsline, ori salată de pește țigănească și să nu mai spunem hering marinat sau afumat sau file de macrou – marca Bonito sau Salmar…
Acum că am stabilit că le știți produsele, să vă spunem și cum au ajuns acestea din Buhuși, județul Bacău, pe mesele noastre, dar și ale bulgarilor, italienilor sau francezilor. ”Mi s-a părut la un moment dat oportună deschiderea unei afaceri cu preparate din pește studiind piața și văzând că exista o lipsă de ofertă pe acea piață la momentul respectiv”, spune Dominte.
În 1994, când a intrat în lumea afacerilor, avea 32 de ani. La fel și asociatul său Cezar Adam – celălalt acționar al grupului Pescado. Au înființat așadar două companii – Salco Fish și Salmar Prod, au deschis un depozit de pește congelat și câteva magazine care vindeau în județ peștele importat. După cinci ani au început să și prelucreze peștele, iar preparatele le vindeau prin cele 8 magazine pe care le aveau. Pasul imediat următor a fost depășirea graniței locale și extindere distribuției la nivel regional (Bacău, Neamț, Suceava, Buzău și București).
Cum treaba mergea, s-au gândit că e vremea să extindă spațiul de producție, dar și să ridice standardele. Astfel, în 2007, cu fonduri SAPARD și credite bancare – în total investiții de 4 milioane de euro, ia naștere Pescado Grup – proprietara unei noi unități de producție a preparatelor din pește cu o suprafață de 6.000 mp pe un teren de 2 hectare. Noua entitate ”moștenește” averea celorlaltor două companii inițiale (lichidate în prezent), respectiv mărcile Bonito și Salmar, rețeaua de magazine și de distribuție.
”Am reușit să închegăm o echipă care poate face orice își propune și cu acesta am reușit să construim și această fabrică”, mai spune Gabriel Dominte.
Odată cu creșterea producției, compania și-a regândit și strategia în privința distribuției astfel încât produsele sale să ajungă în rețelele moderne de comerț.
Din 2010, produsele companiei au ieșit și în afara granițelor, mai întâi în Ungaria, apoi în Grecia, Bulgaria și Franța. Pe fiecare din această piață au înființat câte o filială care intermediază relația dintre distribuitorii locali și Pescado Grup. Compania a mers și mai departe și a ajuns și la comunitățile de români din Spania și Italia – piețe pe care exportă direct către firmele românilor stabiliți acolo.
Trăgând linie și adunând, astăzi Pescado Grup este unul din jucătorii de referinţă pe piaţa de preparate din peşte din România, cu o cotă de piață de 35%. Compania procesează anual 1.000 de tone pe pește (70% hering și 30% macrou) pe care îl importă în cea mai mare parte din Norvegia și Marea Britanie. Celelalte materii prime folosite – legume, ulei – provin de pe piața internă.
Rețeaua de distribuție funcționează pe baza unui schelet format din 10 depozite care permit repartizarea mărfii în toată țara. Prin această rețea produsele ajung în rețelele internaționale de tip cash&carry, hypermarket, discounter, lanțurile de magazine autohtone de retail, distribuitori regionali și în peste 2.000 de puncte de vânzare din retailul tradițional.
Compania are aproximativ 240 de angajați și a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de peste 9,6 milioane de euro.
Planuri de viitor? Obiectivul Pescado este să devină cât mai cunoscută şi pe piaţa din sud-estul Europei, prin exportul produselor de top în Bulgaria, Ungaria, Italia, dar şi în Franţa, prin extinderea gamei de produse cu cerere pe aceste pieţe. Cât privește piata internă, având în vedere că România are cel mai mic consum de pește pe cap de locuitor din Uniunea Europeană (un român consumă în medie 5 kg de pește, de peste trei ori sub consumul mediu de pește la nivel european), perspectivele nu pot fi decât de creștere. În plus, plănuiesc să-și diversifice și distribuția și să ajungă direct pe în farfuria românilor printr-o reţea de restaurante de tip fast-food cu preparate din peşte, moluşte şi crustacee, sub brandul Bonito, pe care să le deschidă în mall-urile cele mai mari din țară. Două funcționează deja în Bacău și Suceava.
Despre secretul succesului în business, Dominte este la fel de succint ca și la început: „Cel mai important lucru este să reușești să oferi ce clienții vor și pot să cumpere la un moment dat”.