Potrivit agenţiei BTA, citată de Agerpres, el a făcut această apreciere într-o declaraţie dată presei, în care mai intâi a reacţionat unei recente declaraţii a preşedintei Partidului Socialist bulgar, Kornelia Ninova. Aceasta din urmă a spus că 'reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale va continua şi nu se va mai fura în lucrările de construcţii în Bulgaria'.
În replică, premierul conservator Boiko Borisov a spus că la primăvară, când va avea mai mult timp liber, o va chema pe Kornelia Ninova să-i renoveze casa.
Premierul bulgar a cerut apoi presei să verifice care este costul unui kilometru de autostradă în Bulgaria şi România. 'Eu cred că în Bulgaria costul este de câteva ori mai mic, celelalte condiţii – solul şi materialele – fiind similare', a afirmat Borisov, citat de agenţia BTA, care menţionează de asemenea că premierul bulgar a susţinut că acelaşi lucru este valabil şi în cazul lucrărilor de construcţie la metroul din Sofia faţă de cel din Bucureşti.
Borisov a demisionat împreună cu întregul guvern după ce candidata pe care a susţinut-o la alegerile prezidenţiale din 13 noiembrie, conservatoarea Ţeţka Ţaceva, a pierdut scrutinul în favoarea candidatului susţinut de Partidul Socialist, Rumen Radev, acesta din urmă fiind învestit oficial tot duminică.
Întrucât partidele politice nu au ajuns la un acord pentru constituirea unui nou guvern, Borisov este în continuare premier interimar, iar noului preşedinte ar urma să-i revină sarcina de a dizolva Parlamentul pentru a fi convocate alegerile anticipate.