El a subliniat că PNDL 2 este un obiectiv prioritar al său, ca premier.

‘Nu accept ca acest program să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva. (…) Pentru a înlătura orice umbră de îndoială, am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Regionale şi Administraţiei Publice, pentru secretarul general şi pentru secretarii generali adjuncţi. De azi, doamna Sevil Shhaideh nu mai poate semna – nici dumneaei, nici prin interpuşi – niciun fel de act care să aibă legătură cu PNDL. Am făcut acest demers pentru a bloca eventualele abuzuri şi nu pentru a bloca programul. Acesta trebuie să continue şi vă asigur că acest lucru se va întâmpla cât de curând, dar doar cu respectarea legii’, a declarat premierul, la Palatul Victoria.

El a mai spus că o aşteaptă la discuţii, luni, pe Sevil Shhaiheh, ministrul de resort.

‘O invit pe doamna Shhaideh, luni, la o discuţie. Să-mi comunice stadiul tuturor programelor aflate în prezent în derulare. Ştiu că este un om care, în final, va respecta legea’, a adăugat premierul.

Grindeanu a explicat că în ultimele luni a avut foarte multe întâlniri cu preşedinţi de Consilii judeţene, primari de oraşe, comune, municipii pentru a găsi soluţiile pentru ca PNDL 2 să fie un succes, dar şi că a avertizat-o pe Sevil Shhaideh să accelereze implementarea programului.

‘Din păcate, doamna ministru Sevil Shhaideh, în coordonarea căreia se află acest program extrem, extrem de important a avut la dispoziţie cinci luni să facă ceva şi nu a făcut nimic. Acum o lună şi jumătate am avertizat-o că sunt întârzieri şi că primarii încep să-şi piardă răbdarea. Nu m-a ascultat. Acum două zile am avertizat-o şi public că sunt întârzieri nepermise. A doua zi după avertismentul meu public şi-a amintit brusc de PNDL şi a dat comunicat că îi va da drumul. Trăim o perioadă în care nu-mi doresc ca un program de o asemenea importanţă să fie folosit în scopuri politice’, conchis premierul. AGERPRES