În prima zi a acestui an, în România prețul unui litru de benzină era de 1,108 euro, conform statisticii Oil Bulletin, comunicată de DG Energy. La cursul euro comunicat de Banca Centrală Europeană în ultima zi lucrătoare de anul trecut (4,6585 lei/euro), rezultă că benzina se comercializa în prima zi a anului în România cu prețul de 5,165 lei/litru.

Dacă benzina din România era mai ieftină cu aproape 20% față de media europeană, motorina costa cu doar 10% mai puțin în România față de prețul mediu din UE.

Practic, un litru de motorină se comercializa în prima zi a acestui an cu 5,27 lei/litru, adică 1,13 euro/litru, față de media Uniunii Europene, de 1,26 euro/litru.

Țările europene în care la începutul anului se comercializa cea mai scumpă benzina din Europa sunt: Olanda (1,57 euro/litru), Italia (1,55), Danemarca (1,52), Grecia (1,53) și Portugalia cu 1,51 euro/litru. La polul opus se regăsesc statele Bulgaria, cu doar 1,04 euro/litru, România (1,1), Polonia (1,26), Ungaria (1,54) și Lituania cu 1,6 euro/litru.

În cazul motorinei, cele mai mari  prețuri se regăseau, la începutul anului, în Suedia, unde un litru costa 1,49 euro, Italia (1,42 euro) și Marea Britanie cu 1,39 euro. Țările în care se comercializa cea mai ieftină motorină sunt: Bulgaria (1,04 euro/litru), Luxemburg (1,05) și Lituania cu 1,06 euro/litru. România se află abia pe locul șase, după Letonia și Polonia, unde motorina costa sub 1,1 euro/litru.

Peste jumătate din preț reprezintă taxe și impozite

Mai bine de jumătate din prețul plătit de șoferii români pentru un litru de benzină sau motorină ajunge în visteria statului sub formă de taxe și impozite. Dacă în cazul motorinei, taxele reprezintă 51% din preț, la benzină statul încasează nu mai puțin de 54% din prețul unui litru comercializat.

Dacă nu ar fi taxele un litru de benzină în România ar costa doar 50,7 eurocenți, adică 2,36 de lei. Fără taxe, un litru de motorină ar avea prețul de 2,59 de lei. Față de media europeană, benzina este mai ieftină în România, însă în cazul motorinei fără taxe în România un litru costă mai mult decât media UE.

 

Astfel, ne clasăm pe locul 8 în clasamentul statelor europene cu cea mai ieftină benzină fără taxe, după țări precum Letonia (46,4 eurocenți/litru), Marea Britanie (47,5), Slovenia (48), Cehia (48,2), Belgia (50), Germania (50,3) și Bulgaria cu 50,6 eurocenți/litru.

Când vine vorba de motorină, aici ne aflăm în a doua parte a clasamentului, adică abia pe locul 15, prețul unui litru fiind cu aproape 16% mai mare decât în Letonia (48,1 eurocenți), țara europeană în care regăsim cea mai ieftină motorină fără taxe. Un preț mai mic al motorinei fără taxe găsim în țări precum Austria (55,4 eurocenți/litru), Italia (55,1), Polonia (54,3), Germania (54,3), Irlanda și Bulgaria (54), Belgia (53,7), Cehia (53,1), Lituania (52,8), Malta (52,7), Franța (52,5), Slovenia (51,1), UK (50,6) și Letonia cu 48,1 eurocenți/litru.

O explicație a acestui fapt ar putea fi că necesarul de motorină nu poate fi acoperit din producția internă, România fiind nevoită să importe mare parte din motorina comercializată pe piața locală.

Deși România are printre cele mai mici prețuri din Europa la benzină (locul 2) și motorină (locul 6), când vine vorba de suferința la pompă (câți litri pot fi cumpărați din venitul mediu) atunci ne aflăm printre ultimele locuri din Europa, având în vedere diferența uriașă între salariile din România și veniturile celorlalți europeni.