Prima medie pe această categorie a ajuns în februarie 2016 la 2.855 lei, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

"Potrivit raportărilor transmise de societățile de asigurare în cadrul procesului de monitorizare a evoluției tarifelor RCA instrumentat de ASF, în luna februarie a acestui an au fost încheiate peste 22.000 de polițe pentru autoutiliare și autocamioane, cu 40,4% mai multe decât în iunie 2015", menţionează documentul Autorităţii.

"Pe segmentul autoutilitare/autocamioane cu masa maximă cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone, prima medie RCA a coborât cu 8% în februarie 2016 față de iunie 2015, în condițiile unei scăderi de 4% comparativ cu ianuarie 2016, în timp ce pe segmentul de masă maximă cuprinsă între 7,5 și 16 tone prima medie s-a redus cu 7%, pe fondul scăderii cu 22% în februarie 2016 față de ianuarie 2016. La nivelul segmentului autocamioane cu masa maximă de peste 16 tone, prima medie RCA pe douăsprezece luni a fost mai mare cu 78% în februarie 2016 față de iunie 2015, în contextul unei majorări de 6% față de ianuarie 2016", precizează comunicatul citat.

Per ansamblul categoriei autoutilitare/autocamioane, prima medie RCA a crescut cu 4% în februarie comparativ cu nivelul din ianuarie 2016.

Pentru vehiculele destinate transportului de persoane, prima medie RCA aferentă polițelor pe douăsprezece luni a crescut cu 52% în perioada iunie 2015 – februarie 2016, până la 4.614 lei, în condițiile în care numărul polițelor încheiate în februarie a scăzut cu 20,5% față de iunie 2015, până la 1.699. Luna februarie a consemnat o scădere de 1% a primei medii pe această categorie, față de ianuarie 2016.

Prima medie pentru segmentul autovehiculelor cu mai mult de 40 de locuri a înregistrat o creștere de 110% în perioada menționată, respectiv de 2% în februarie față de ianuarie 2016.

În cazul vehiculelor pentru transport de persoane având între 18 și 40 de locuri, prima medie RCA a crescut cu 38% în perioada februarie 2016 – iunie 2015, pe fondul unei scăderi de 10% în februarie față de ianuarie 2016. Numărul polițelor din acest segment s-a majorat cu 39% în februarie față de iunie 2015.

Grupa vehiculelor de transport de persoane cu mai puțin de 18 locuri a înregistrat o scădere de 17% a primei medii RCA, în condițiile reducerii tarifelor cu 5% în februarie față de ianuarie 2016. Numărul polițelor din acest segment s-a majorat cu 66% în februarie față de iunie 2015.

"Analizând numai evoluția tarifelor RCA pentru vehiculele încadrate în clasa de bonus B0, în perioada iunie 2015 – februarie 2016, raportările asigurătorilor arată că prima medie a crescut cu 51% în cazul categoriei autoutilitare/autocamioane, respectiv cu 37% pentru categoria transport de persoane. Structura evoluțiilor tarifare include atât o scădere medie de 18% pe segmentul autoutilitare cu masa maximă cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone, cât și o creștere de 65% pe segmentul de masă maximă de peste 16 tone; pentru segmentul transport de persoane cu peste 40 de locuri prima medie a urcat cu 18%, pentru segmentul 18-40 de locuri, cu 10%, iar pentru vehiculele cu mai puțin de 18 locuri – cu 33%", afirmă reprezentanţii ASF.

La nivelul lunii februarie, prima medie RCA pentru categoria autoutilitare/autocamioane din clasa de bonus B0 a crescut cu 3% față de ianuarie 2016. Pentru categoria vehiculelor destinate transportului de persoane, încadrate în aceeași clasă de bonus, tarifele au crescut, în medie, cu 1% în intervalul amintit.

Conform prevederilor Directivei europene nr. 138/2009 (Solvency II), nivelurile primelor RCA nu sunt supuse aprobării prealabile de către ASF.

"ASF este îngrijorată de tendința de creștere a tarifelor RCA și avertizează asigurătorii să ia măsurile de rigoare pentru inversarea acestui trend. În demersurile de până acum Autoritatea a contat pe dialog, bună înțelegere și măsuri de persuasiune, dar pe viitor va fi nevoită să apeleze și la alte mijloace", conchide comunicatul Autorităţii.

AGERPRES