Banca va lua o decizie în acest sens până la sfârşitul anului 2019, scrie La Tribune. Trecerea Riksbank, cea mai veche bancă centrală din lume, la o monedă virtuală ar fi o premieră mondială în condiţiile în care Singapore testează o criptomonedă numai pentru schimburile interbancare.
Potrivit economistului Niklas Arvidsson, de la Institutul regal de tehnologie din Stockholm, trecerea nu se va face „înainte de 2030. Totuşi, utilizarea numerarului ar putea deveni marginală în Suedia, în următorii cinci, până la 10 ani“, scrie Rador.
În prezent, mai mult de jumătate dintre cei 10 milioane de locuitori ai Suediei folosesc Swish, un sistem de plată cu smartphone-ul care le permite clienţilor să trimită bani în siguranţă către orice alt utilizator al aplicaţiei folosind doar numărul de telefon al acestuia.
Suedia este țara cu cea mai numeroasă populație dintre țările nordice și, în același timp, a treia ca suprafață din Uniunea Europeană. În 2015, cele mai importante sectoare ale economiei Suediei erau: administrația publică, apărarea, educația, sănătatea și asistența socială (24,0 %); industria (20,1 %); comerțul cu ridicata și cu amănuntul, transporturile, serviciile de cazare și alimentație publică (17,0 %).
Principalii parteneri de export ai Suediei sunt Norvegia, Germania și SUA, iar cei de import sunt Germania, Norvegia și Țările de Jos.