,,Avem nevoie de o structură iniţială în care sunt implicate deja 10 instituţii, atât de stat cât şi din mediul privat, urmând ca în timp, să lărgim colaborarea cu cei care se arată interesaţi de această iniţiativă. În Bucureşti va funcţiona o entitate de management, un ONG', a spus Răzvan Pascu.
Primul cluster de turism dedicat tinerilor a fost lansat joi în cadrul conferinţei 'Youngsters meet tourism, clusters and innovation', organizată de Departamentul Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.
,,Tineretul, turismul şi clusterele sunt un partener natural. Guvernul trebuie să încurajeze înfiinţarea clusterelor, în general, şi a celor de turism în special pentru că sunt generatoare de profit. Cred în proiectul acesta cu atât mai mult cu cât consider că Bucureştiul este un loc în care îţi place să trăieşti', a spus secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Taleb Rifai, prezent la conferinţa de lansare a cluster-ului de turism pentru tineret.
Clusterele de turism pentru tineri au ca target persoanele cuprinse între 20 şi 32 de ani, dar conceptul poate fi extins şi la segmentul tinerilor între 16 şi 19 ani.
,,Ideea clusterului de tineret este un concept unicat la nivel global, un concept pe care îl putem exporta şi în alte ţări. Tinerii reprezintă peste o treime din totalul turiştilor la nivel mondial, iar pentru România acest fapt este o nişă de care trebuie să profite', a spus ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu.
OMT estimează că, până în anul 2020, segmentul tinerilor cu vârste sub 19 ani care vor călători în lume va fi de 350 de milioane.
,,Tinerii sunt mai puţin afectaţi de punctele slabe ale României, precum infrastructura, iar aceasta este o oportunitate pentru noi. Posibilitatea de a reveni într-o destinaţie turistică este mult mai mare în rândul tinerilor şi de aceea credem în succesul acestui cluster de turism care li se adresează', a spus Răzvan Pascu.
AGERPRES